Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a iniţiat o serie de consultări cu primăriile din judeţ în vederea implementării sistemului integrat de colectare a deşeurilor pentru care doreşte să creeze un sistem de taxare diferenţiată a cetăţenilor în funcţie de gradul de colectare selectivă şi de necesităţile fiecărei localităţi.
Potrivit preşedintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, cetăţenii care vor colecta selectiv hârtia, metalul, plasticul sau sticla şi care, în felul acesta, nu vor mai produce la fel de mult gunoi ce trebuie transportat la depozitul ecologic, vor putea opta pentru pubele de capacitate mai mică pentru aruncarea deşeurilor reziduale şi, în consecinţă, vor achita taxe reduse. 'Am iniţiat, alături de primarii din Dolj, o serie de consultări, pe care colegii noştri din aparatul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ECODOLJ le vor continua în zilele următoare, în fiecare localitate.
Împreună, dorim să identificăm soluţia optimă, atât pentru mediul urban, cât şi pentru cel rural, în ceea ce priveşte stabilirea unui sistem de taxe diferenţiate pentru salubrizare, care să conducă la atingerea unui obiectiv în acord cu recentele modificări legislative: creşterea cantităţilor de materiale reciclabile recuperate, în paralel cu reducerea celor de deşeuri reziduale.
În esenţă, cetăţenii care se preocupă să colecteze selectiv hârtia, metalul, plasticul sau sticla şi care, în felul acesta, nu mai generează la fel de mult gunoi ce trebuie transportat la depozitul ecologic, vor putea opta pentru pubele de capacitate mai mică pentru aruncarea deşeurilor reziduale şi, în consecinţă, vor achita taxe reduse', a spus preşedintele CJ Dolj după o întâlnire pe această temă cu primarii din judeţ.
Potrivit acestuia, în paralel cu opţiunea individuală a fiecărui beneficiar a fost gândit şi un mod de flexibilizare a acestui serviciu în funcţie de necesităţile fiecărei comunităţi: primăriile vor avea la dispoziţie variante personalizate în ceea ce priveşte frecvenţa de colectare a deşeurilor.
'Se creează posibilitatea ca localităţile în care se generează cantităţi mai mici de gunoi să recurgă la ridicarea acestuia la intervale de timp mai mari, ceea ce se traduce, desigur, în reducerea sumelor care trebuie plătite în acest sens. În colaborare cu primarii din Dolj ne-am propus ca, prin aceste măsuri menite să încurajeze colectarea selectivă, să creştem eficienţa sistemului pe care îl realizăm cu ajutorul fondurilor europene şi a cărui bună funcţionare înseamnă un mediu mai curat şi o viaţă mai sănătoasă', a mai spus Ion Prioteasa. Iniţiativa CJ Dolj privind adaptarea şi eficientizarea sistemului de taxare pentru serviciul de salubrizare, începând din anul 2020, vine în urma modificărilor apărute în legislaţia din domeniu, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News