Dolj: Scriitorul Bujor Nedelcovici şi-a donat colecţia de cărţi Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc din Craiova

Scriitorul Bujor Nedelcovici şi-a donat întreaga colecţie de cărţi, reviste şi corespondenţă către Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc din Craiova care aparţine Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman".

Potrivit Bibliotecii "Aman", în prezent, patrimoniul Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc cuprinde fondurile Mircea Eliade, Vintilă Horia, Andrei Şerban, Paul Barbăneagră, Leonid Arcade, Cicerone Poghirc, Şerban Popa, Andrei Codrescu, Mircea Milcovitch, Maria Mesterou, Constanţa Buzdugan, dar şi arhivele Cenaclului de la Neuilly, respectiv actele şi documentele Asociaţiei Hyperion. De asemenea, fondurile acad. Dan Berindei şi acad. Dinu C. Giurescu, Ileana şi Romulus Vulpescu şi V. Veliman întregesc colecţiile repartizate zonei de Istorie şi Istorie a Cărţii.

"Încă un titan al culturii româneşti din exil a ales să-şi doneze opera pentru colecţiile care vor forma Muzeul Cărţii şi Exilul Românesc de la Craiova. Este vorba de Bujor Nedelcovici. Scriitor, eseist, dramaturg şi critic cinematografic, el a fost redactor-şef al Almanahului Literar al Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România până în 1982. De asemenea, a fost secretar al secţiei de proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 1981, după romanul său 'Zile de nisip', din 1979, a fost realizat filmul 'Faleze de nisip', regizat de Dan Piţa. Difuzarea filmului a fost interzisă de Nicolae Ceauşescu. Acesta a ajuns în cinematografe după 1989. Chiar zilele trecute a fost redifuzat la un post de televiziune. Filmul 'Somnul insulei' este ecranizarea romanului său, 'Al doilea mesager', roman premiat de Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe din Statele Unite ale Americii. (...) În 1987 s-a refugiat în Franţa, unde a solicitat şi obţinut azil politic. Acolo, a colaborat ca redactor cu prestigioasa revistă 'Esprit'. Volumul 'Dimineaţa unui miracol' a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Bujor Nedelcovici este un colos al culturii româneşti şi, de aceea, suntem mândri şi onoraţi să-i primim donaţia care constă în cărţi, reviste şi corespondenţă. Opera sa este una impresionantă", a declarat managerul Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman", Lucian Dindirică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel