Dolj: Târg de joburi pentru studenţii de la Facultatea de Ştiinţe din Craiova

Universitatea din Craiova organizează joi un târg de joburi pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe (Matematică, Fizică, Informatică, Chimie, Geografie), la care şi-au anunţat până acum participarea peste 20 de firme de top din Oltenia.

Publicitate

Potrivit unui comunicat al Universităţii din Craiova, târgul va avea loc între orele 12,00 şi 16,00, în holul central al instituţiei şi face parte din seria de evenimente ale reprezentanţilor mediului socio-economic programate în această toamnă cu studenţii de la Ştiinţe, în cadrul unui proiect POCU care vizează promovarea stagiilor de practică pentru studenţii acestei facultăţi, scrie Agerpres.

"Aşteptările studenţilor, ale angajatorilor, avantajele studiilor superioare pentru accesarea unor joburi cu multe satisfacţii, trecerea de la studenţie la viaţa profesională sunt câteva dintre topicurile târgului şi ale workshopului 'Importanţa creşterii angajabilităţii absolvenţilor cu studii superioare pentru dezvoltarea firmelor şi a comunităţii Regiunea S-V Oltenia', în aceeaşi zi, în intervalul 11,00-11,45. Prin intermediul acestui proiect sunt subvenţionate 250 de stagii de practică pentru studenţii de la Fizică, Chimie, Matematică, Informatică şi Geografie", se precizează în comunicat.

Proiectul este cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, este implementat în Regiunea Sud-Vest Oltenia şi are ca obiectiv general dezvoltarea de competenţe profesionale cerute pe piaţa muncii şi creşterea gradului de ocupare pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Craiova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel