Regizorul spaniol Pedro Almodóvar a declarat joi că este o adevărată onoare să reprezinte Spania cu 'Dolor y Gloria' la categoria cel mai bun film internaţional la premiile Oscar de anul viitor, deşi a recunoscut că "nu va fi uşor să candideze împotriva celorlalţi nominalizaţi" deoarece competiţia va fi dură, relatează EFE.
Aflat în Canada la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (TIFF), unde îşi va prezenta filmul, Almodóvar a regretat că nu a putut participa la ceremonia de la Madrid unde joi a fost anunţat filmul care va reprezenta Spania la premiile Oscar 2020.
Almodóvar a dorit să împărtăşească bucuria alături de "toţi actorii şi tehnicienii care au participat la realizarea filmului. Mulţumim Academiei spaniole de film pentru că ne-a oferit această mare oportunitate. Mulţumim din inimă!", a spus el.
Antonio Banderas, laureat cu Palme d' Or pentru cel mai bun actor la Cannes, este protagonistul acestui film în care joacă de asemenea Penélope Cruz, Julieta Serrano, Asier Etxeandía, Leonardo Sbaraglia şi Nora Navas.
'Dolor y Gloria' va trebui să candideze la categoria cel mai bun film internaţional - care înlocuieşte denumirea de cel mai bun film în altă limbă decât cea engleză - cu alte pelicule precum 'La Gomera', de Corneliu Porumboiu, care reprezintă România; 'It must be heaven', de Elia Suleiman (Palestina); 'A vida invisivel de Eurídice Gusmao', în regia lui Karim Ainouz (Brazilia), sau 'Monos', de Alejandro Landes (Columbia).
Sunt câteva dintre cele peste 30 de filme care au fost anunţate de respectivele Academii naţionale de film pentru a candida la premiile Oscar.
Academia de la Hollywood va publica în decembrie o listă scurtă de 9 filme, dintre care doar cinci vor fi nominalizate pentru a participa la cea de-a 92-a ediţie a premiilor Oscar care se va desfăşura pe 9 februarie 2020 ln Los Angeles (SUA).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu