Domeniile în care Guvernul Ciucă va putea emite ordonanțe simple pe durata vacanței parlamentare

Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro

Executivul a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe simple pe durata vacanței parlamentare.

Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe simple pe durata vacanței parlamentare în domenii care nu fac obiectul legilor ordinare.

Astfel, Guvernul va putea emite ordonanțe simple pe următoarele domenii: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, afaceri interne, agricultură și dezvoltare rurală, transporturi și infrastructură, sănătate, cercetare, inovare și digitalizare, cultură, tineret și sport, precum și fonduri europene.

 

Temele de interes pentru care Executivul este abilitat să emită ordonanțe simple sunt:

 

Finanțe și economie: reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil băncilor de dezvoltare din România, modificarea și completarea ordonanței de urgență privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, modificarea și completarea legii privind Codul Fiscal și  a legii privind Codul de procedură fiscală, stabilirea unor măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria națională de apărare; 

Dezvoltare, lucrări publice și administrație: modificarea și completarea ordonanţei privind înfiinţarea Companiei  Naţionale de Investiţii,  modificarea și completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobarea unor măsuri necesare pentru pregătirea şi realizarea obiectivului de investiţii ”Cartierul pentru justiţie”;

Afaceri interne: modificarea și completarea ordonanței de urgență privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;

Agricultură și dezvoltare rurală: modificarea și completarea legii privind utilizarea, conservarea și protecția solului; 

Transporturi și infrastructură: modificarea și completarea Legii privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transporturilor rutiere, reglementări privind instalațiile portuare a deșeurilor de la nave și modificarea legii privind modalitățile de raportare aplicabile navelor la sosirea și/sau plecarea din porturile românești, modificarea și completarea legii privind serviciile publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale;

Sănătate: modificarea și completarea ordonanței guvernului privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.

Cercetare, inovare și digitalizare: modificarea și completarea ordonanței guvernului privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică;

Cultură: modificarea și completarea ordonanței guvernului privind managementul instituțiilor publice, modificarea ordonanței guvernului privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale; 

Tineret și sport: modificarea Legii educației fizice și sportului;

Fonduri europene: Gestionarea și utilizarea fondurilor Interreg și a contribuției publice eligibile naționale pentru obiectivul ”cooperarea teritorială europeană” în perioada 2021-2027. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel