Domeniu prioritar al Guvernului Grindeanu. ”Lumea s-a săturat de vorbe”

Premierul Sorin Grindeanu a dezvăluit care este domeniul prioritar al Guvernului ce-l conduce. 

”Sunt convins, şi ştiu acest lucru, că lumea s-a săturat de vorbe, de drumuri desenate pe tablă cu carioca, de termene care nu sunt respectate, de tot ceea ce ştiţi că s-a întâmplat în aceşti ani. Sunt bani europeni, pe care noi în anii trecuţi nu am ştiut să îi cheltuim, foarte multe proiecte au fost fazate pe actualul exerciţiu bugetar, ceea ce este un mare minus pentru ţara noastră, iar infrastructura reprezintă unul din domeniile prioritare ale Guvernului pe care îl conduc”, a spus Sorin Grindeanu.

Premierul a adăugat: ”Pe mine mă interesează şi pe noi ne interesează să punem în aplicare acest masterplan, care are în spate fonduri europene, bani europeni care ne vor ajuta la absorbţie şi putem să facem schimbând câteva lucruri, şi anume cadrul legal pentru proiectele strategice, reducând - şi lucrul acesta îl facem în dialog cu Comisia Europeană, pentru că vreau să păstrăm toate principiile discutate şi transparenţă, toate lucrurile respective, dar reducând foarte mult pe aceste proiecte strategice, iar infrastructura are, slavă Domnului, foarte multe - reducând termenele de preexecuţie, astfel încât să putem intra cât mai repede în faza efectivă de execuţie a acestor lucrări. Şef de filă din partea Guvernului pe această lege este domnul ministru Tudose, ministrul Economiei. Din discuţiile pe care le-am avut cu dânsul în ultimele zile, probabil că în cam două săptămâni poate să iasă cu aceste prevederi legale”. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel