Un procuror american a anunat punerea oficială sub acuzare a fostului director al FMI Dominique Strauss-Kahn, în urma reclamaţiei privind agresiuni sexuale.
Dominique Strauss-Kahn a fost adus fără cătuşe, joi la ora 14.30 (21.30, ora României), în sala tribunalului din Manhattan, transmite Mediafax. Soţia lui Dominique Strauss-Kahn, Anne Sinclair, alături de una dintre fiicele fostului director al FMI, au sosit joi după-amiază la instanţa din Manhattan unde are loc audierea asupra cererii de eliberare pe cauţiune a soţului ei.
În cursul audierii, avocaţii apărării au argumentat că Dominique Strauss-Kahn este "o persoană respectabilă", dând asigurări că nu va încerca să fugă dacă va fi eliberat pe cauţiune.
În schimb, procurorii argumentează că Dominique Strauss-Kahn "are motive să fugă", cerând menţinerea acestuia în detenţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News