Primăria Ploiești dorește să comemoreze cei 100 de ani de la trecerea în neființă ai marelui dramaturg Ion Luca Caragiale într-un mod original. Personaje din schiţa "Domnul Goe" vor ocupa în câteva zile un loc chiar în centrul oraşului Ploieşti, pentru care autoritățile locale vor aloca 200.000 de euro.
Statuile care vor fi realizate de sculptorul Radu Ciobanu și vor fi în mărime naturală. Cea a lui Ion Luca Caragiale va fi aşezată pe o bancă, lângă un felinar, iar alături vor fi alte patru statui cu personaje din schița "Domnul Goe".
În pofida faptului că localnicii consideră că suma cheltuită de autorități este prea mare, angajaţii lucrează de zor pentru ca statuile să-şi ocupe locul în câteva zile.
"Sunt bani cheltuiti degeaba. Sunt altele de făcut", a fost obiecția unuia dintre localnici, cu toate că primăria susține că și astfel de investiții sunt necesare.
"Ploieştiul este reprezentat de Caragiale şi atunci ne-am gândit că în locul Statuii Libertăţii, pe care o vom muta, să creăm această oază legată de lumea lui Caragiale. Este o decizie luată de Consiliul Local şi cred că obligaţia noastră nu este neapărat să facem străzi, canalizări, drumuri, termiozolaţii", a declarat primarul din Ploieşti, Andrei Volosevici, citează România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News