Donald Sutherland va primi un premiu pentru întreaga carieră

Actorul canadian Donald Sutherland va primi un premiu pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian, din nordul Spaniei, au anunţat luni organizatorii, relatează AFP.

În vârstă de 84 de ani, 'Donald Sutherland a întruchipat cu talentat zeci de personaje în toate genurile de filme: de la dramă la filme de război, trecând prin thriller, filme horror sau science-fiction', au declarat realizatorii, care au precizat că premiul îi va fi înmânat actorului pe 26 septembrie.

Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru întreaga carieră, a apărut în peste 150 de filme, printre care 'MASH' în regia lui Robert Altman, 'Ordinary People' în regia lui Robert Redford, '1900' de Bernardo Bertolucci , 'The Dirty Dozen' de Robert Aldrich şi 'Don't Look Now' în regia lui Nicolas Roeg. Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (20-28 septembrie) va acorda de asemenea anul acesta un premiu onorific actriţei spaniole Penelope Cruz şi cineastului franco-elen Costa-Gavras.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel