Fiul preşedintelui american, Donald Trump Jr, a fost confirmat pozitiv pentru noul coronavirus, deşi nu prezintă simptome, a anunțat purtătorul său de cuvânt.
Donald Trump Jr, în vârstă de 42 de ani, a fost diagnosticat la începutul acestei săptămâni. Fiul preşedintelui este asimptomatic, dar s-a autoizolat la cabana sa de vânătoare.
„Don a fost testat pozitiv la începutul săptămânii şi este în carantină la cabana sa de la aflarea rezultatului. A fost complet asimptomatic până acum şi urmează toate orientările medicale pentru COVID-19 recomandate”, a precizat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.
Donald Trump Jr. deţine o cabană în partea de nord a statului New York unde îi place să meargă, de obicei, pentru a pescui în râul Delaware.
El şi fratele său Eric sunt co-proprietarii unei rezervaţii de vânătoare de 70 de hectare pe care o folosesc şi ca poligon de tir privat.
Andrew Giuliani, fiul avocatului personal al preşedintelui, Rudy Giuliani, a declarat, de asemenea, vineri, că a primit un rezultat pozitiv la testul COVID-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu