Medicul Casei Albe susține că Donald Trump se simte "extrem de bine" și că nu mai are simptome de Covid-19.
Preşedintele american, Donald Trump, se simte "extrem de bine" şi nu mai are simptome de coronavirus, afirmă medicul Casei Albe, Sean Conley, citat de agenţia de presă Reuters, scrie Mediafax.
"A avut o primă noapte odihnitoare acasă, iar astăzi nu manifestă simptome. Semnele vitale şi cele ale examinării fizice rămân stabile, cu un nivel ambulatoriu al saturaţiei de oxigen de 95-97%. La modul general, continuă să fie extrem de bine", a declarat medicul Sean Conley.
Donald Trump a fost externat luni seară, după ce a petrecut trei nopţi în Centrul medical Walter Reed, situat la periferia oraşului Washington, iar tratamentul anticoronavirus este continuat la Casa Albă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu