Donald Trump, fost preşedinte al SUA, este acuzat că a încercat să manipuleze rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020. Astfel, acesta ajunge la a treia punere sub acuzare în acest an.
Donald Trump a fost inculpat marţi pentru încercările sale de a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, cea mai gravă acuzaţie care i-a fost adusă fostului preşedinte care a fost deja urmărit penal de două ori, relatează AFP.
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat despre aceste evenimente din justiţia americană. Întrebat dacă acest proces îl va afecta pe Donald Trump sau dacă, din contră, va avea un efect de bumerang, Chirieac spune că "efectul de bumerang există, pentru că are peste 50% voturi în Partidul Republican, pentru nominalizarea la alegerile prezidenţiale din 2024. După cum ştim, partidele din SUA fac întâi nişte alegeri primare pentru selectarea candidatului".
"Toate procesele adunate asupra lui Donald Trump au ca urmare îndepărtarea sponsorilor. Campania electorală în SUA este extrem de costisitoare. Este cinstită, pe faţă, dar costă peste 1 miliard de dolari pentru candidaţii care ajung în finală. Dar, având atât de multe procese, tentaţia sponsorilor, care sunt persoane fizice, sau mari corporaţii, este de descurajare.
Sigur, în spatele său este Ron DeSantis, care are mari şanse să câştige, mai ales în faţa lui Joe Biden. Dacă va candida de la democraţi Robert F. Kennedy, va fi o luptă cum nu a mai fost de mult. Dar, deocamdată, Trump câştigă voturi pe măsură ce este incriminat, cu mai multă sau mai puţină dreptate, de către justiţia americană. Pe de altă parte, s-ar putea să piardă banii de campanie, iar fără bani de campanie nu poţi candida", a mai declarat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News