Donald Trump se compară cu opozantul rus Navalnîi și se consideră persecutat

Agerpres
Agerpres

Candidatul republican Donald Trump se compară cu cu fostul lider al opoziției ruse Alexei Navalnîi.

Laura Ingraham de la Fox News l-a întrebat pe Donald Trump ce va face cu amenda de 450 de milioane de dolari emisă de un judecător din New York săptămâna trecută, scrie NYTimes.

„Este o formă de – Navalnîi”, a spus Trump. „Este o formă de comunism sau fas*ism.”, a continuat el.

Remarca a venit după o discuție prelungită în care acesta a continuat să sugereze că eforturile sale juridice au fost într-un fel echivalente cu cele ale lui Alexei Navalnîi, fostul oponent al președintelui Vladimir Putin, care a fost persecutat politic și întemnițat.

Donald Trump nu a abordat în mod specific moartea lui Navalnîi până luni, când a postat pe rețelele de socializare că situația amintește de problemele sale legale. Fostul președinte se confruntă cu patru dosare penale.

Laura Ingraham i-a cerut lui Trump să extindă aceste comentarii. Fostul președinte l-a lăudat pe Navalnîi pentru curajul său, numind moartea lui „foarte tristă” și spunând că Navalnîi „a fost un tip foarte curajos”. El și-a exprimat, de asemenea, convingerea că Navalnîi – care s-a întors în Rusia în 2021 din Germania, unde se recuperase după otrăvire – ar fi fost mai susținut dacă „rămânea departe și vorbea din afara țării”.

Dar Trump a spus apoi că ceea ce i s-a întâmplat lui Navalnîi se întâmplă „și în țara noastră”. El a menționat cele patru acuzații ale sale, despre care a spus că sunt „toate din cauza faptului că sunt în politică”.

Jurnalista l-a întrebat apoi pe Trump dacă se consideră un „potențial prizonier politic”, iar acesta, care a susținut în repetate rânduri fără dovezi că dosarele penale împotriva lui fac parte dintr-un complot pentru a-l împiedica să câștige un al doilea mandat, a părut să confirme.

„Dacă aș pierde în sondaje, nici nu ar vorbi despre mine”, a spus Trump.

Totuși, Trump nu l-a condamnat pe Putin, despre care mulți oficiali din numeroase țări au spus că el sau guvernul rus ar fi putut contribui la moartea lui Alexei Navalnîi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel