La un an de la accederea sa la Casa Albă, două treimi dintre americani consideră că Donald Trump a făcut "puțin sau nimic".
Astfel, conform unui sondaj dat publicității de Washington Post și de canalul de televiziune ABC News, 59% dintre persoanele chestionate dezaprobă acțiunile președintelui american, ales la 8 noiembrie 2016 și care și-a preluat efectiv mandatul după învestirea la 20 ianuarie, când cota sa de popularitate era de numai 37%.
Este cel mai negativ rezultat pentru un președinte în acest stadiu al mandatului său în istoria recentă a SUA, menționează cotidianul citat.
Un procent de 65% dintre persoanele intervievate consideră că miliardarul republican a făcut "puțin sau nimic", în timp ce el nu încetează să se laude cu bilanțul său. Opiniile sunt negative în fiecare dosar: economie (53%) în pofida indicilor pozitivi, sistemul de sănătate (70%), unde nu a reușit să treacă nicio reformă, sau gestionarea amenințării teroriste (55%) după atacul sângeros de marți la New York.
[citeste si]
Și chiar reforma fiscală anunțată săptămâna aceasta și considerată drept măsură emblematică pentru mandatul său a fost primită nefavorabil de majoritatea celor intervievați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu