Donez pentru mine! Campanie anti foame

sange
sange

Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti  a fost luat cu asalt de oameni dornici să doneze, fiind aglomerat încă de la primele ore ale zilei. Dacă până de curând medicii se plângeau de lipsa donatorilor, criza economică a rezolvat problema: cei mai mulți  vin să-și dea sângele pentru bonuri de masă.

Nevoile de zi cu zi, lipsa banilor au făcut ca numărul donatorilor de sânge să creasca in Capitală. Un lucru bun dacă ne gândim că spitalele au o mare nevoie de acesta, căci nimic nu poate înlocui sâangele, însă pe atât de îngrijorător, întrucât ei o fac pentru cele 7 bonuri de masă.

Pentru a putea dona trbuie să fii într-o stare foarte bună de sănătate, să nu fi avut nicio boala, sa nu ai sifilis, SIDA, hepatită sau alte boli infecţioase sau de piele, sechele pulmonare, operatie de ulcer, sa ai o greutate mai mare de 50 de kilograme, să fii odihnit. Ţi se recoltează 450 de mililitri în urma cărora primeşti 7 bonuri valorice a câte 8.72 RONI. Cine doreşte poate să-şi facă analizele complete aici la institute şi le va putea ridica după 2 săptămâni. După introducerea co plății oferta ar putea să tenteze pe mulți pacienți, dacă ne gândim că o banală radiografie pulmonară te costă 50 de RONI.

Unii donatori o fac pentru analize, alţii pentru că au trecut printr-o situaţie în care sângele primit de la un donator i-a salvat viaţa, iar cei mai mulţi pentru bani, ca să aibe de mâncare.

Doamna Bologa Mioara este pentru prima dată la donare şi mi-a spus : “ Băieţelul meu s-a născut prematur, cu numai 800 de grame şi sângele primit de la un donator i-a dat şansa la viaţă. Vreau şi eu să salvez pe cineva, aşa cum a fost salvat şi copilul meu!”.

După ce treci pe la 3 cabinete, unde ţi se întocmeşte o fişă şi completezi un formular, ajungi la alt cabinet pentru a ţi se măsura tensiunea, apoi la un altul pentru proba de sânge recoltată din deget pentru stabilirea hemoglobinei, a glicemiei. Apoi din nou la al doilea cabinet pentru a ţi se aproba analizele pentru a merge la donare. Traseul nu ar fi el lung, dar marea de oameni îl face aşa. Aşa că dacă vrei să donezi, trezeşte-te de dimineaţă!

Dacă donezi poţi salva un nou nascut, o mama, un tata, un frate sau o sora. Tu le poti oferi o şansă de a-şi trăi mai departe viaţa. Cu o singură donare poţi salva chiar trei vieţi. Vei păşi mai uşor după donare - vei fi mai uşor şi la propriu, cu aproape o jumătate de kilogram. E simplu si rapid. Durează doar o jumatate de oră să donezi la un centru de recoltare. E un mod de a arăta că-ţi pasă ce ceilalţi oameni din jurul tău. Cineva te va admira sigur pentru gestul făcut. Specialiştii spun că donarea de sânge are avantaje multiple. Studii recente au demons-trat că donarea de sânge reduce cu 30% riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare, prin scăderea tensiunii arteriale. Tocmai de aceea, specialiştii spun că donatorii de sânge trăiesc mai mult decât media populaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel