Dongfeng şi-ar putea reduce participaţia la grupul auto francez PSA

Compania chineză Dongfeng Motor Corp explorează opţiunile privind participaţia sa de 2,2 miliarde de euro (2,5 miliarde de dolari) deţinută la grupul auto francez PSA, şi ar putea decide vânzarea parţială sau completă a acţiunilor, a anunţat Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Reprezentanţii PSA au precizat într-o declaraţie transmisă la solicitarea Reuters că "nu comentează zvonurile". 

În ultimii luni compania chineză de stat a discutat cu potenţiali consilieri modul în care poate valorifica participaţia de 12,2% deţinută la producătorul auto francez. Ca parte a revizuirii strategice a operaţiunilor, Dongfeng Motor a analizat diverse tranzacţii, inclusiv vânzarea parţială sau completă a acţiunilor, susţin sursele.

O astfel de tranzacţie ar putea afecta echilibrul delicat între Dongfeng Motor, Guvernul francez şi familia Peugeot, care fiecare deţin 12,2% din companie.

În China - cea mai mare piaţă auto din lume - PSA nu a reuşit să-şi majoreze vânzările pentru că nu a adus îmbunătăţiri modelelor oferite clienţilor şi nu a lansat SUV-uri - preferate de chinezi.

În primul semestru din acest an, vânzările PSA au scăzut cu 60% în Asia, ceea ce a dus la un grad redus de utilizare a facilităţilor de producţie din China.

Piaţa auto chineză a înregistrat în iunie o scădere a vânzărilor de 9,6%, aceasta fiind a 12-a lună consecutivă de declin, după un recul de 16,4% în mai şi de 14,6% în aprilie, arată cele mai recente date publicate de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).

Grupul auto francez PSA a raportat o scădere cu 12,8% a vânzărilor globale în primul semestru din 2019, pe fondul reducerii cererii pe pieţele emergente pentru brandurile sale Peugeot, Citroen, DS, Opel şi Vauxhall.

În primele şase luni din acest an, vânzările au coborât la 1,9 milioane de vehicule, de la 2,18 milioane de unităţi în perioada similară din 2018, a anunţat luni PSA. În Europa, cea mai mare piaţă a PSA, livrările au urcat cu 0,3%, stimulate de succesul Opel.

"În pofida declinului înregistrat pe pieţele auto globale în primul semestru din 2019, echipele noastre comerciale au reuşit să majoreze cotele de piaţă în unele ţări, în special în Europa şi Africa", a afirmat directorul general Carlos Tavares.

Cea mai semnificativă scădere a vânzărilor PSA, de 60,6%, s-a înregistrat în China, unde grupul are două societăţi mixte cu producătorii auto Dongfeng şi Changan. Şi în America de Sud livrările au înregistrat un declin de 29,3%, în timp ce în Orientul Mijlociu şi Africa acesta a fost de 68,4%.

În martie 2017, producătorul auto francez a acceptat să achiziţioneze Opel cu 2,2 miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari) de la General Motors. Conform strategiei prezentate recent, Opel intenţionează să redevină profitabilă până în 2020 şi să ofere versiuni electrice ale tuturor vehiculelor sale de pasageri până în 2024. Până atunci, compania vrea să ajungă la o marjă de profit de 2%, urmând să crească la 6% până în 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel