Dorian Popa a fost trimis în judecată. Riscă cinci ani de închisoare în dosarul consumului de droguri

Sursa foto: Facebook Dorian Popa
Sursa foto: Facebook Dorian Popa

După ce a fost prins sub influența substanțelor interzise la volan, Dorian Popa a fost trimis în judecată. Influencerul riscă 5 ani de închisoare.

Alegeri prezidentiale 2024

Soarta lui Dorian Popa va fi decisă de magistrații de la Judecătoria Cornetu. Mai exact, artistul ar fi consumat canabis înainte de a se urca la volan.

Incidentul a avut loc anul trecut, în Domnești, localitatea unde influencerul are domiciliul. El a fost tras pe dreapta de către agenții de poliție când se ducea spre magazin, îmbrăcat doar într-un halat.

Testat cu aparatul drugtest, a ieșit pozitiv la canabis. Mai apoi, rezultatul a fost confirmat și de analizele de sânge

Testat cu aparatul drugtest, a ieșit pozitiv la canabis. Mai apoi, rezultatul a fost confirmat și de analizele de sânge.

La momentul declanșării anchetei, Dorian Popa a afirmat că a fost invitat la o petrecere unde foarte mulți dintre cei prezenți fumau acest drog, iar astfel ar fi ajuns să 'fumeze pasiv'. După aceea, artistul și-a recunoscut fapta și a cerut scuze publice în fața comunității sale din online, declarând că nu este un exemplu pozitiv. Totodată, Dorian Popa a spus că a consumat canabis cu o zi înainte de incident. Acesta a recunoscut că nu s-a gândit că ar putea ieși pozitiv sau că ar fi putut fi influențat de canabis după atâta timp.

Anchetatorii au depus probele la dosar, iar astfel procesul este în fază de cameră preliminară.

Dorian Popa riscă amendă și anularea permisului sau chiar până la cinci ani de închisoare, conform Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel