Toți vom merge într-o zi cu avionul președintelui Băsescu, afirmă Dorin Chirtoacă

dorin_chirtoaca
dorin_chirtoaca

Primarul general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a explicat, vineri, de ce a fost nevoit să se întoarcă de la summit-ul de la Vilnius cu aeronava președintelui României, context în care a afirmat că "până la urmă cu toții vom merge într-o zi cu avionul președintelui Băsescu".

Potrivit unimedia.info, primarul Dorin Chirtoacă i-a explicat unui jurnalist, la Chișinău, de ce nu va merge la primărie pe jos, așa cum acesta a insinuat, având în vedere că mașina de serviciu a edilului a rămas la București.

„Mașini sunt mai multe, atât de serviciu, cât și personale. Nu cred că este o problemă. Nu cred că este vreo importanță. Oricum trebuie să merg la București, pentru ca de acolo să mă duc la Alba Iulia. Așa a fost planificat. Cum a spus și președintele Băsescu, vizita la Chișinău nu a fost planificată inițial. Dar, mă bucur că drumul Chișinăului spre Vilnius a trecut pe la București și drumul de la Vilnius spre București a trecut pe la Chișinău”, a declarat Dorin Chirtoacă.

În același context, edilul Capitalei și-a exprimat bucuria că Uniunea Europeană a trecut Prutul, dar a arătat și de ce a mers "împreună cu președintele Băsescu".

„Eu am primit invitație direct de la Bruxelles, de la Comitetul regiunilor. Nu am fost inclus în delegația națională. Așa am participat la Summitul de astăzi. Am mers separat de delegația națională, dar împreună cu președintele Băsescu. Până la urmă cu toții vom merge într-o zi cu avionul președintelui Băsescu”, a afirmat Dorin Chirtoacă.

Vezi aici video

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel