Judecătoria Sectorului 4 a respins miercuri cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Dorin Cocoş, care execută la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de doi ani şi patru luni închisoare primită în dosarul "Microsoft".
Instanţa a stabilit că Dorin Cocoş poate face o nouă cerere de eliberare condiţionată pe 1 noiembrie 2017.
"Respinge ca nefondată propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul condamnat Cocoş Dorin, în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti - Jilava. Fixează termen de reiterare a cererii la data de 01.11.2017. În baza art. 275 alin. 3 din Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare", se arată în hotărârea instanţei.
Pe 3 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Dorin Cocoş la 2 ani şi 4 luni. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi fostul ministru Gabriel Sandu - 3 ani, fostul primar Gheorghe Ştefan - 6 ani, omul de afaceri Nicolae Dumitru - 2 ani şi 4 luni.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News