Vicepreşedintele PDL Dorin Florea a declarat, ca reacţie la discursul susţinut de Regele Mihai, că acesta ar trebui să ştie că peste tot în lume bătrânii au o situaţie grea din cauza crizei, afirmând că, "din păcate, Casa Regală a României decontează faptul că Radu Duda face politici" în numele ei.
Vicepreşedintele PDL Dorin Florea, fost prefect desemnat de PNŢCD, a declarat că monarhia a fost "un factor extraordinar de pozitiv şi un factor de stabilitate" în viaţa politică românească, adăugând că "atâta timp cât prinţul Radu Duda face politici în numele Casei Regale" monarhiştii, printre care s-a numărat şi mama sa, "nu mai cântă Trăiască regele", potrivit Mediafax.
"Prinţul Duda, din punctul meu de vedere, aduce mari deservicii Casei Regale. L-am cunoscut personal. Cât timp el face politici în numele Casei Regale, din păcate, Regele Mihai I trebuie să deconteze şi e păcat. Strategia pe care o face domnul Duda lasă un gust amar monarhiştilor. Eu nu sunt monarhist, mama mea a fost, dar cât timp Duda face politici în numele Casei Regale mama nu mai cântă «Trăiască Regele»", a spus Florea.
El a adăugat că este de acord cu aprecierea Regelui Mihai că România a evoluat, dar că acesta ar trebui să ştie, în acelaşi timp, că peste tot în lume bătrânii au o situaţie grea, din cauza crizei.
"Regele trebuie să ştie că în toată lumea există discrepanţa asta, întreabă-l şi pe el, când era în exil, ce soartă a avut. Faptul că bătrânii au o situaţie grea e o problemă legată de criză. În rest, că a evoluat România, aşa e. Din păcate, sunt peste tot probleme, acesta a fost blestemul comunismului în România", a spus Florea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News