Antrenorul Dorinel Munteanu s-a întors în fotbalul românesc.
Dorinel Munteanu (51 de ani) a revenit în circuitul profesionist. Fostul mare fotbalist al Generației de Aur a ajuns la un acord cu oficialii celor de la CSM Reșița, din Liga 2, informează Digi Sport.. Munti l-a înlocuit pe Leo Doană, după ce bănățenii n-au reușit să se impună în fața Petrolului, în etapa a 16-a din Liga 2.
"Bine ai venit, Dorinel!
Începând de azi noul antrenor al echipei este Dorinel Munteanu.
Dorinel Munteanu, cunoscut și ca Munti, Neamțul sau Furnica, este un fost jucător român de fotbal din Generația de Aur.
Ca antrenor a trecut pe la echipe precum CFR Cluj, FC Argeș, FC Vaslui, Steaua București, Otelul Galați, Dinamo București, Kuban Krasnodar.
Pe această cale îi dorim mult succes lui Dorinel!
Mulțumim Leo Doană pentru tot ce ai făcut la echipă și mult succes mai departe!", este comunicatul oficial al celor de la CSM Reșița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News