Dorința lui Papa Francisc de pe patul de spital. Ce crede despre război

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Din spitalul în care este internat de mai bine de o lună, Papa Francisc a cerut, marți, "dezarmarea cuvintelor, dezarmarea minților și dezarmarea Pământului", într-o scrisoare trimisă cotidianului italian Corriere della Sera.

În scrisoare, publicată marți de ziar, Francisc afirmă că "în acest moment de boală, după cum am avut ocazia să spun, războiul pare și mai absurd".

"Fragilitatea umană, de fapt, are puterea de a ne face mai lucizi în privința lucrurilor care durează și a celor care sunt trecătoare, a lucrurilor care ne fac să trăim și a lucrurilor care ne ucid. Poate de aceea avem atât de des tendința de a nega limitele și de a evita oamenii fragili și răniți: ei au puterea de a pune la îndoială direcția pe care am ales-o, ca indivizi și în calitate de comunități", a scris papa Francisc.

Suveranul Pontif a cerut tuturor celor care își dedică "munca și inteligența pentru a informa, prin intermediul instrumentelor de comunicare care astăzi ne unesc lumea în timp real, să simtă toată importanța cuvintelor".

"Nu sunt niciodată doar cuvinte: sunt fapte care construiesc mediile umane. Pot conecta sau dezbina, pot fi în slujba adevărului sau se pot folosi de el. Trebuie să dezarmăm cuvintele, să dezarmăm mințile și să dezarmăm Pământul. Este mare nevoie de reflecție, de calm, de un sentiment de complexitate", a adăugat papa Francisc.

El a deplâns faptul că, "în timp ce războiul nu face decât să distrugă comunitățile și mediul înconjurător, fără a oferi soluții la conflicte, diplomația și organizațiile internaționale au nevoie de viață nouă și de credibilitate".

Suveranul Pontif a insistat totodată că, "în plus, religiile pot profita de spiritualitatea popoarelor pentru a reaprinde dorința de fraternitate și dreptate, speranța de pace" și că "toate acestea necesită angajament, muncă, tăcere, cuvinte".

Deși este spitalizat de 33 de zile, papa continuă să lucreze și să fie atent la ceea ce se întâmplă în lume, o dovadă în acest sens fiind scrisoarea trimisă Corriere della Sera, notează EFE, preluat de Agerpres.

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, este internat la Spitalul Gemelli din Roma din 14 februarie din cauza unei duble pneumonii și, deși a trecut prin patru crize grele, în ultimele săptămâni a cunoscut o ameliorare lentă și treptată, nemaifiind în "pericol iminent".

Citește și: Papa Francisc, mesaj pentru credincioși 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel