Dormea în Tesla pe autostradă la 110 km/h. Polițiștii s-au chinuit 15 minute să-l trezească

Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ

Un șofer care dormea la volan a fost prins de poliție pe o autostradă din Germania.

Publicitate

Un șofer de Tesla care dormea la volan în timp ce circula cu 110 km/h pe o autostrada din Germania a fost prins de polițiști, potrivit Mirror. Autoritățile din Bamberg l-au urmărit pe teribilistul care conducea un Model 3 pe autostrada A7, în data de 28 decembrie.

Deși au folosit semnalele acustice și luminoase, polițiștii n-au reușit să-l trezească pe șofer timp de 15 minute. Aceștia nu realizaseră că bărbatul dormea la volan până când n-au reușit să depășească mașina. Oamenii legii au descoperit ulterior că acesta consumase substanțe interzise.

Ce au transmis autoritățile în mesajul oficial

„Mașina a păstrat aceeași distanță de mașina de poliție între nodurile rutiere Viereth-Trunstadt și Bamberg-Hafen, conducând cu 110 km/h. Oficialii au văzut că acesta își lăsase scaunul pe spate, luase mâinile de pe volan și se culcase”, se arată în comunicatul forțelor de ordine.

Polițiștii au descoperit o greutate specială care păcălește Tesla că șoferul are mâinile pe volan pentru a nu dezactiva modul de pilotare autonomă. Compania deținută de Elon Musk interzice clar astfel de dispozitive și le cere șoferilor să fie întotdeauna atenți la drum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel