Doru Iuga, fost director OTV, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile în scandalul de la "Atac de Buzău".
Duminică, jurnalistul a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook spunând că în curând va vorbi despre dosarul de șantaj de la publicația anterior menționată.
"Salve! Sunt ok... sunt acasa la mine in arest la domicilu decizie luata de Judecatoria Buzau. Este ciudata senzatia... cat despre "fabulosul" dosar de santaj... o sa vorbim dupa ce voi lamuri judecatorii ce vor instrumenta dosarul - asa este normal.
[citeste si]
Nu vreau sa scriu aici daca sunt vinovat ori ba. Multumesc celor ce au fost alaturi de mine...si avocatului meu de toata isprava Amalia Bica ce ma sustinut neconditionat demonstrand ca nu se impune o decize dura asupra mea. O duminica frumoasa!", a fost mesajul transmis de Doru Iuga.
Magistrații Judecătoriei Buzău au decis, sâmbătă seara, arest la domiciliu pentru doi jurnaliști de la publicația "Atac de Buzău", iar pentru cel de-al treilea control judiciar.
"Împotriva jurnaliștilor Florin Paraschivescu și Doru Iuga a fost luată măsura arestului la domiciliu și cea de control judiciar pentru Oana Galanton. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore", a declarat Leontin Drăgulescu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Buzău.
Cei trei fuseseră reținuți vineri seara, după ce femeia a fost prinsă în flagrant în timp ce primea suma de 500 de lei de la un primar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu