Doru Tureanu, cel mai mare hocheist român, a murit

Lumea sportului este din nou în doliu. Doru Tureanu, considerat cel mai mare hocheist român al tuturor timpurilor, a murit, marți dimineața, la vârsta de 60 de ani.

Doru Tureanu a fost  cel mai bun marcator din istoria naţionalei României, multiplu campion naţional cu Dinamo şi unul dintre cei doi români incluşi în Hall of Fame-ul hocheiului pe gheaţă, a murit în această dimineaţă.

„A murit azi dimineaţă la Spitalul Colentina, după ce pe 2 martie făcuse o comoţie cerebrală. E o mare pierdere pentru sportul românesc, a fost unul dintre cei mai buni hocheişti români.

Îl cunoşteam foarte bine, am fost colegi de clasă şi am jucat împreună. Prin '77 a refuzat o ofertă de două milioane de dolari de la canadieni. Nu a vrut să plece din ţară pentru că mama lui era bolnavă. Apoi a avut oferte şi după Jocurile Olimpice din 1980”, a declarat Ioan Martin, antrenorul formaţiei Sportul Studenţesc, pentru Mediafax.

Tureanu a evoluat în cariera sa numai la Dinamo Bucureşti, în perioada 1969-1987, echipă pentru care a debutat la 14 ani şi a făcut parte din cea mai bună generaţie pe care a avut-o hocheiul românesc, fiind considerat, neoficial, cel mai bun jucător pe care l-a avut România vreodată.

De asemenea, Doru Tureanu este marcatorul all-time al naţionalei, cu 112 puncte (74 de goluri şi 39 de pase decisive), participând la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (Innsbruck 1976, şi Lake Placid 1980) şi la 17 ediţii ale Campionatului Mondial (1971-1987).

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel