Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a amânat pentru săptămâna viitoare pronunţarea în dosarul în care Augustin Lazăr solicită să i se acorde daune morale de 1 leu şi, de asemenea, obligarea Ministerului Justiţiei de a publica un comunicat în care să îşi ceară scuze public pentru ceea ce scrie în raportul privind activitatea sa managerială.
Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, pentru Agerpres, că instanţa a amânat pentru data de 6 noiembrie pronunţarea în dosarul în care Augustin Lazăr are calitatea de reclamant, iar Ministerul Justiţiei şi fostul ministru Tudorel Toader de pârâţi.
El a menţionat că apărătorii părţilor implicate au depus, luni, concluziile scrise.
Termenul de pronunţare iniţial a fost 29 octombrie.
Augustin Lazăr a formulat, în aprilie, la CA Alba Iulia, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tudorel Toader, ministru de resort la vremea respectivă, o acţiune în anulare a Raportului privind revocarea sa din funcţie şi a actelor care au stat la baza acestuia. Prin cererea de chemare în judecată, Lazăr solicită, de asemenea, obligarea Ministerului Justiţiei la plata unor daune morale în sumă de 1 leu şi publicarea pe site-ul Ministerului a unui comunicat având ca obiect scuze publice pentru prejudiciul moral adus prin emiterea raportului.
Amintim că în noiembrie 2018, Lazăr a depus la CA Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţia de procuror general, demarată în octombrie 2018, de ministrul Justiţiei. Augustin Lazăr a mai cerut suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a raportului privind activitatea sa managerială. În 28 mai, instanţa a admis excepţia lipsei de interes invocată de Augustin Lazăr, ca urmare a pensionării sale, şi, în consecinţă a respins, ca devenită lipsită de interes, cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de acesta. Însă, Lazăr a formulat la instanţa din Alba Iulia şi o acţiune în anulare, susţinând, prin avocatul său, că afirmaţii din raport au caracter 'ilegal' şi 'neadevărat'. 'Aici nu mai e vorba de lipsă de interes, pentru că, în subsidiar, am solicitat, e vorba de repararea adusă reputaţiei profesionale a dânsului, daune morale de 1 leu, respectiv obligarea Ministerului de a publica un comunicat pe site-ul propriu prin care să-şi ceară scuze pentru ceea ce scrie în raport', a declarat, în aprilie, avocatul Ovidiu Podaru. Apărătorul lui Augustin Lazăr a susţinut că 'nu stă nimic în picioare' din raport, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu