Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, urmează să fie audiat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
La ultimul termen al procesului, din 14 martie, Tăriceanu le-a spus magistraţilor că nu recunoaşte acuzaţiile pe care i le aduce DNA şi nu doreşte să fie judecat procedura simplificată.
Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016, iar timp de opt luni procesul s-a desfăşurat în procedura de cameră preliminară.
În acelaşi dosar, Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă, însă procesul acestuia a fost disjuns şi se judecă separat la Tribunalul Braşov.
Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.
Retrocedări suspecte
Procurorii susţin că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.
Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic şi Remus Truică, cu întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu