Dosar Mediafax: Roxana Grigoruţă, Sorin Dinu şi avocatul Dragoş Chiş, arestați preventiv

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru două persoane din conducerea Mediafax Group, precum și pentru avocatul Dragoş Chiş, acuzați de evaziune fiscală și spălare de bani. 

Roxana Grigoruţă şi Sorin Dinu, ambii cu funcţii de conducere în SC Mediafax Group SA, şi avocatul Dragoş Chiş vor fi cercetați după gratii, precizează Agerpres.

Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti nu este definitivă definitivă, ea putând fi contestată de cei trei arestați.

Dosar Mediafax. Prima reacție a Mediafax Group: sesizează CSM

Iniţial, procurorii au reţinut-o şi pe Daniela Cozac, însă procurorii nu au mai solicitat arestarea preventivă în cazul acesteia.

Toţi patru, precum şi SC Mediafax Group SA, sunt acuzaţi de Parchetul General de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii explică schema aplicată de Mediafax Group 

Potrivit anchetatorilor, printr-o decizie din data de 23 aprilie 2013, i s-a acordat societăţii comerciale Mediafax Group SA eşalonarea la plată pe o perioadă de 24 de luni a obligaţiilor fiscale exigibile, în sumă totală de 3.949.358 lei.

În acest context, societatea comercială, reprezentanţi ai acesteia, precum şi persoane din cadrul unor cabinete de avocatură implicate în avizarea legalităţii actelor acestei societăţi au creat şi aplicat, în mod continuat, o schemă de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor, implicând constituirea unor societăţi fantomă pe numele unor persoane lipsite de posibilităţi materiale, profitând tocmai de situaţia acestora, societăţi ce au fost antrenate în circuitul comercial astfel alcătuit.

"În acest fel SC Mediafax Group SA era protejată, responsabilitatea plăţii taxelor şi impozitelor fiind transferată în sarcina celorlalte societăţi, împotriva cărora se declanşau măsurile de poprire a conturilor pentru neplata taxelor şi executare silită a acestora, proceduri inutile, deoarece nu deţineau în patrimoniu bunuri sau alte active ce puteau fi executate", susţin procurorii.

De asemenea, reprezentanţii de drept ai societăţilor comerciale fantomă nu au exercitat în fapt administrarea acestora, controlul fiind asigurat de Roxana Grigoruţă, Dana Cozac şi Sorin Dinu, persoane cu funcţii de conducere în SC Mediafax Group SA.

Tot ei erau și cei care dispuneau emiterea facturilor în numele societăţilor fantomă, indicând sumele ce trebuiau facturate, plăţile către colaboratorii societăţilor respective (deja angajaţi cu contract individual de muncă la SC Mediafax Group SA sau alte societăţi din grup), coordonând totodată activitatea persoanei desemnate de aceştia pentru a se ocupa de organizarea contabilităţii societăţilor fantomă.

"Persoanele beneficiare ale drepturilor de autor, din care o parte semnificativă erau angajate şi la societăţile din grup cu contracte individuale de muncă, erau determinate de angajaţii de la resurse umane să semneze contracte de cesiune drepturi de autor cu aceste societăţi, fără a intra în contact direct cu reprezentanţii legali, în sensul existenţei unor negocieri a clauzelor de contractare a muncii acestora, de termene de livrare a produselor", mai spun anchetatorii.

Anchetatorii precizează că practica semnării contractelor de cesiune drepturi de autor între persoanele angajate ale Mediafax Grop SA şi societăţile controlate de persoanele cercetate se perpetua de la o lună la alta prin semnarea de acte adiţionale la aceste contracte (în cadrul cărora se modifica doar suma remuneraţiei), angajaţii fiind puşi în faţa faptului împlinit ori de câte ori erau chemaţi la departamentul resurse umane al Mediafax, unde le erau prezentate spre semnare respectivele înscrisuri, cei mai mulţi dintre angajaţi semnându-le fără a le mai citi, activitatea fiind o pură formalitate.

"Semnarea contractelor de cesiune drepturi autor se făcea fără a exista o negociere prealabilă, cu toate că această condiţie era o prevedere contractuală. Mai mult, decizia rezilierii şi semnării unor noi contracte cu alte societăţi nu se făcea la iniţiativa angajaţilor, aceştia fiind practic transferaţi prin decizia conducerii Mediafax către alte societăţi comerciale în care modul de colaborare (angajare) se desfăşura identic", mai declară Parchetul General.

Prejudiciul total produs statului în acest caz se ridică la 16.809.964 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel