Lovitură în dosarul Microsoft. Procurorii anticorupţie au decis clasarea cauzei faţă de trei inculpați pentru că aceştia au colaborat cu anchetatorii încă de la început. Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Dragoş Stan scapă de urmărirea penală pentru fapte de dare de mită şi cumpărare de influenţă, în dosarul Microsoft.
Procurorii DNA arată, în rechizitoriul prin care oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, fostul ministru Gabriel Sandu şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, au fost trimişi în judecată, că se clasează cauza faţă de Dinu Pescariu, Dragoş Stan şi Claudiu Florică în cazul faptelor de dare de mită şi cumpărare de trafic de influenţă, pentru care au fost iniţial cercetaţi în dosarul "Microsoft".
Motivul pentru care anchetatorii au decis clasarea cauzei faţă de cei trei ar fi acela că aceştia au fost martori denunţători şi le-au spus încă de la începutul anchetei procurorilor faptele pe care le-au comis în trecut.
Procurorii au decis disjungerea unui dosar pentru Elena Udrea, acuzată de spălare de bani, trafic influenţă, fals în declaraţie de avere, şi a unui alt dosar pentru spălare de bani pentru Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan.
În dosarul Microsoft rămân suspecți Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Daniel Funeriu şi Adriana Ticau
Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, în 23 martie, pentru fapte de corupţie în legătură cu modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft, timp de zece ani.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2004 – 2010, inculpatul Dumitru Nicolae a primit de la două persoane (denunțătoare) suma de 7,65 milioane USD în anul 2004, și respectiv suma de 2.700.000 euro în anul 2009, pentru a-și exercita influența asupra unor membri ai Guvernului României și funcționari din cadrul ministerelor implicate sau asupra unor persoane cu influență asupra acestora - Șerban Mihăilescu, cercetat într-un dosar disjuns (fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului), un om de afaceri cu influență asupra unor persoane din Guvern în anul 2004, Cocoș Dorin – persoană cu influență asupra unor membri ai Guvernului în anul 2009, astfel încât să asigure firmelor susținute de denunțători încheierea și derularea contractelor de licențiere Microsoft. Sumele de bani pretinse au fost transferate în contul Running Total Group, societate care aparține inculpatului Dumitru Nicolae, în baza unor contracte de consultanță ce atestă operațiuni comerciale fictive. Din contul Running Total Group Ltd., sumele de bani respective au fost virate în conturi de economii și investiții deschise pe numele inculpatului, nefiind efectuate operațiuni de disimulare a provenienței sumelor de bani,a circuitului acestora sau a beneficiarului real al acestora.
În anul 2009, în baza înțelegerii prealabile cu inculpații Gheorghe Ștefan și Sandu Gabriel, inculpatul Cocoș Dorin a pretins de la aceleași două persoane denunțătoare suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ștefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul de la acea vreme Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-și exercita influența asupra inculpatului Gabriel Sandu, precum și asupra altor persoane din Guvern – între care ministrul Udrea Elena Gabriela, în scopul de a asigura firmelor susținute de denunțători, adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009. Inculpatul Cocoș Dorin a primit de la la denunțători suma de 9.000.000 USD .
În anul 2009, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), inculpatul Sandu Gabriel a pretins și a primit de la cele două persoane denunțătoare suma de 2.196.035 euro pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obținerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susținute de denunțători încheierea contractului de închiriere de licențe Microsoft prin exercitarea influenței asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcționari. Suma de 2.196.035 euro a fost transferată, la solicitarea sa, în contul firmei ESSIM PARTNERS Ltd. pe care o controla prin intermediar, în baza unor contracte de consultanță ce atestă operațiuni comerciale fictive.
Citește și: Gheorghe Ştefan: Traian Băsescu a beneficiat de genți cu bani la sediul PDL
În anul 2009, perioadă în care exercita funcția de primar al mun. Piatra Neamț și vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, inculpatul Gheorghe Ștefan, în baza înțelegerii prealabile cu inculpatul Dorin Cocoș, a pretins și primit de la cele două persoane denunțătoare suma de 3.996.360 euro pentru a-și exercita influența asupra inculpatului Gabriel Sandu, în scopul de a asigura firmelor susținute de denunțători adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009. Sumele de bani au fost transferate în contul firmei DD LAND OIL CORPORATE LTD, aparținând unei persoane din cercul relațional al inculpatului Gheorghe Ștefan și care a acceptat tranzacționarea acestei sume prin contul firmei sale, la solicitarea unui alt apropiat al inculpatului Gheorghe Ștefan.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților Dumitru Nicolae, Cocoș Dorin, Gheorghe Ștefan.
Față de alte fapte reținute în sarcina inculpaților, precum și față de alte persoane s-a dispus disjungerea cauzei, pentru continuarea cercetărilor. Unele detalii despre faptele și persoanele respective au fost comunicate anterior (comunicate nr. 1342/VIII/3 din 26 septembrie 2014, 162/VIII/3 din 29 ianuarie 2015, 260 din 10 februarie 2015).
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu