"Dosarul Mineriada" a fost redeschis în forță. Un fost ministru tocmai a ajuns la PÎCCJ.
Este vorba despre fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre. El a ajuns la PÎCCJ pentru a i se aduce la cunoștință calitatea sa în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".
Joi au mai venit la Parchet amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, Cazimir Ionescu, fost vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, și Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, toții fiind puși sub acuzare în același dosar. Miercuri, fostul președinte Ion Iliescu și fostul director al SRI Virgil Măgureanu au fost chemați la Parchet, unde au fost anunțați că sunt acuzați de infracțiuni contra umanității în dosarul "Mineriada".
În luna martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia procurorului general Tiberiu Nițu de redeschidere a anchetei în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu