Dosar penal pentru că furau cireșe dintr-o livadă

Andreea Sava, ce poți mânca sănătos când ți-e poftă de dulce
Andreea Sava, ce poți mânca sănătos când ți-e poftă de dulce

Doi tineri s-au ales cu dosar penal după ce fost prinși într-o livadă de cireși.

Dosar penal pentru câteva kilograme de cireșe. Așa s-a terminat aventura a doi tineri care au fost prinși de polițiștii din Buzău, în flagrant, în timp de furau cireșe dintr-o livadă din Râmnicul Sărat. Cei doi aveau asupra lor aproximativ șase kilograme de cireșe pe care voiau să le vândă la piață.

Prejudiciul, recuperat integreal

Oamenii legii i-au prins pe cei doi tineri, de 15 și 32 de ani, chiar în momentul în care aceștia voiau să plece cu cele câteva kilgrame de fructe pe care știau că pot obține aproximativ 300 de lei. Se pare însă că nici măcar nu au apucat să mănânce din ele. Autoritățile au anunțat că prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar cireșele au ajuns la proprietarul livezii, un bărbat de 49 de ani, din localitatea Podgoria. Tinerii acum vor da socoteală în fața legii, după ce polițiștii au întocmit un dosar penal pe nule acestora sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, potrivit Adevărul.

Vezi și: CIREŞE confiscate. Pagubă URIAŞĂ de sezon: Contaminare cu pesticide

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel