Procurorii militari din cadrul Parchetului General au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, în dosarul "Revoluţiei", informează vineri PÎCCJ.
Publicitate
Pe lângă fostul președinte, li s-a mai schimbat încadrarea și lui Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu. În urmă cu un an aceștia aveau calitatea de suspect.
Iată comunicatul complet al Ministerului Public:
„Prin ordonanţa din 18.12.2018, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989", au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu (membru și președinte al C.F.S.N.), Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviației Militare) și Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k C.p.
Cercetările au vizat stabilirea situației de fapt în ceea ce privește exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat și a luării deciziilor cu caracter politic și militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale ( C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu.
Probatoriul administrat a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.
Pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989, ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N.. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare. La rândul lor, cei patru inculpaţi ar fi participat în mod direct la exercitarea de diversiuni şi dezinformări.
Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.
Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).
Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.
Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.
De asemenea, inculpatul Emil (Cico) Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din 22 decembrie 1989 precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul 22 – 30 decembrie 1989.
Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României.
Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a fost comunicată inculpaţilor”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu