DNA a cerut luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ascultarea în sala de judecată a interceptărilor din dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat în primă instanţă într-un dosar de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.
Instanţa supremă a reluat luni judecarea apelului declarat de DNA în dosarul lui Greblă. Reprezentantul DNA a solicitat, ca probe, reaudierea a 28 de martori, motivând că declaraţiile date de aceştia în timpul urmăririi penale conţin aspecte diferite faţă de cele date la instanţa de fond. De asemenea, procurorul a solicitat să fie luate în considerare mai multe articole din presa locală privind participarea lui Toni Greblă la campania electorală din 2012. În plus, procurorul a cerut ascultarea tuturor înregistrărilor de la dosar, fiind nemulţumit de faptul că judecătorii de la instanţa de fond au apreciat aceste convorbiri ca fiind "simple declaraţii banale, prieteneşti".
"Eu am respectat justiţia, am fost prezent la toate termenele, am dat la instanţa de fond o declaraţie foarte amplă, pe 11 pagini. Consider că solicitarea DNA este aceea de a lungi nejustificat soluţionarea cauzei şi nu mai doresc să dau declaraţie în dosar, a spus Greblă. Judecătorii au rămas în pronunţare pe cererea de probe noi, următorul termen al procesului fiind stabilit pentru 25 martie.
Pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă într-un dosar în care a fost trimis în judecată în 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. În acelaşi dosar, au fost achitaţi oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi. Decizia magistraţilor nu era definitivă, iar DNA a făcut apel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu