Laura Codruţa Kovesi a declarat marţi seara la RRA că DNA a trimis, în anul 2016, 403 dosare în instanţă, iar dintre acestea doar 4 au fost restituite definitiv la procurori.
'Anul trecut, procurorii au trimis în instanţă 403 dosare. Dintre acestea, doar 4 dosare au fost restituite definitiv la DNA. Deci un procent de 1%. O restituire nu înseamnă finalul procesului penal. O restituire nu înseamnă că persoana care a fost cercetată este vinovată sau nevinovată, pentru că restituirea nu înseamnă o soluţie definitivă. Au mai fost situaţii în care au fost restituite la DNA cauze, ulterior când s-au judecat din nou s-au dat şi soluţii de condamnare. O restituire nu înseamnă finalul procesului şi nu înseamnă un verdict de vinovat sau nevinovat', a spus Kovesi la Radio România Actualităţi (RRA).
Kovesi a mai spus că în ultimii trei ani DNA a trimis în judecată peste 1.170 de persoane pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cuantumul prejudiciilor fiind de aproximativ 1 miliard de euro. Tot în ultimii trei ani, DNA a indisponibilizat bunuri în valoare de peste 1,5 miliarde euro, dintre care 600 milioane euro în anul 2016. Kovesi a precizat că este foarte important ca Ministerul Finanţelor să recupereze aceste sume şi banii să intre în bugetul statului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News