Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat că dosarele de pensii vor fi digitalizate până la finalul verii, dar şi că pensiile publice vor fi recalculate.
"Pensiile de contributivitate. Avem aici două procese care se desfăşoară în paralel. Primul dintre ele este digitalizarea tuturor dosarelor de pensii. Aproape 3.900.000 de dosare sunt deja digitalizate până la 31 august. Sarcina preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice este să finalizeze acest proces. Digitalizarea dosarelor de pensii ne va ajuta astfel încât, având datele deja în sistem, procesul de recalculare să fie mai facil. Întâi vom face reforma pensiilor publice prin legea cu care venim şi care, de altfel, este şi aceasta o condiţionalitate a Comisiei, după care vom recalcula pensiile pentru agricultori.
Dacă noua lege a pensiilor va intra în vigoare, sigur că vom aplica legea nouă. În cazul în care nu va fi în vigoare înainte de 1 ianuarie, sigur se va aplica mecanismul de indexare pe care îl avem acum. Creşte pensia minimă; acum pensia minimă este 1.125 lei. Unul dintre obiectivele noii legi a pensiilor este de a aduce echitate, justiţie socială pentru pensionarii români, dar în acelaşi timp de a creşte veniturile şi ale pensionarilor cu venituri mici", a declarat Simona Bucura Oprescu la TVR Info, conform Rador.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a avut joi o primă întâlnire de lucru în format videocall cu Celine Gauer, director general al SG Recover din cadrul Comisiei Europene, şi cu echipa tehnică din cadrul DG ECFIN şi SG Recover, discuţiile axându-se pe continuarea reformelor din PNRR şi a celor care vizează sistemul de pensii publice şi salarizarea în sectorul bugetar, scrie Agerpres.
"În cadrul întâlnirii a fost asumat angajamentul de continuare a reformelor în acord cu prevederile PNRR şi a fost prezentat stadiul actual al celor mai importante două reforme de la acest moment care intră în portofoliul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv reforma sistemului de pensii publice şi reforma salarizării în sectorul bugetar. În ceea ce priveşte reforma sistemului de pensii publice, a fost agreată traiectoria de lucru pe termen scurt şi mediu, respectiv planificarea următoarelor întâlniri tehnice bilaterale între MMSS şi Comisia Europeană pentru a agrea cea mai bună variantă a reformei, astfel încât să ne putem apleca asupra pensiilor mici din România, crescându-le gradul de adecvare, dar fără a pierde din vedere necesitatea asigurării sustenabilităţii financiare", a scris ministrul Muncii pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News