Dosarul „Frontieriștilor”, DESCHIS de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

Au început cercetările în dosarul „Frontieriștilor”, care vizează grăniceri ce au ucis români care voiau să treacă ilegal frontiera în timpul comunismului. 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER) a început cercetările în dosarul „Frontieriștilor”.

Pare-se că o parte dintre grănicerii care s-ar face vinovați de uciderea a mii de oameni ar putea fi angajați în ministere și chiar și la Afaceri Interne.

Președintele IICMER, Alexandra Toader a declarat că „este un proiect generos. Câteva sute de mii de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera în perioada 1948 – 1989. Am ținut să ne implicăm în acest proiect, cu atât mai mult cu cât multe dintre persoanele care au deținut funcții de răspundere în cadrul trupelor de grăniceri mai sunt în momentul de față în viață și au comis crime la granița româno-iugoslavă și româno-maghiară. Au ucis pe fâșie persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera”.

„Am încerca acum în primă fază să ne axăm în speță pe anii '80. Doar în 1989 sunt raportate aproximativ 50.000 de tentative de treceri ilegale de frontieră. Având în vedere că este vorba de fapte săvârșite chiar la sfârșitul anului 1989 este vorba și de persoane care s-ar putea în momentul de față să dețină funcții în diverse ministere, în Ministerul de Interne, de pildă”, a mai spus Alexandra Toader pentru Digi24.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel