Dosarul învățătoarei șpăgare a ajuns la poliție

Șpagă
Șpagă

Dosarul deschis pe numele Danei Blându, învățătoarea de la Școala Numărul 1 din Capitală, acuzată că cerea bani pentru cadouri de la părinţii elevilor a fost trimis, miercuri, de procurori la Secţia 6 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor.

Surse din Poliţie au declarat, miercuri, pentru Mediafax, că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au trimis la Secţia 6 dosarul deschis pe numele învăţătoarei Dana Blându, după ce, în urmă cu aproximativ o săptămână, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a depus plângere pe numele acesteia.

Potrivit surselor citate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au primit de la Parchet inclusiv un CD cu imagini.

Anchetatorii care fac cercetări în acest caz pentru primire de foloase necuvenite, urmând să stabilească, împreună cu procurorul de caz, lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

De asemenea, vor fi stabilitate şi alte detalii referitoare la anchetă, între care şi o descindere la sediul Şcolii nr. 10, de unde urmează să fie ridicate mai multe documente, au precizat sursele citate.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) va finaliza cel mai târziu joi raportul privind situaţia de la Şcoala nr. 10, unde un părinte a reclamat-o pe învăţătoarea Dana Blându pentru că cerea bani pentru cadourile ce urmau să fie oferite de sărbători conducerii unităţii şi altor angajaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel