Laurențiu Botin a afirmat că dosarul fostului ministru Adrian Chesnoiu nu ar fi unul care să reflecte întocmai faptele acestuia.
Laurențiu Botin, moderator al Realitatea PLUS, a vorbit despre modul în care dosarul ministrului Chesnoiu a apărut odată ce lucrurile au început să miște în minister, afirmă acesta. Tot moderatorul consideră că Laura Codruța Kovesi este o Ioada d`Arc, însă nu pe teritoriul potrivit.
”De la firul ierbii, zice românul că ”nu am bani acum, că ăștia fură și vine Codruța, the one and only, care o să ne rupă cu furăciunile și mamă ce o să am eu bani”. Gelu Vișan spune că, de fapt, nu e așa”, a spus Botin, rezumând aprobator ideea invitatului său.
”Gelu să mai discute cu oamenii de pe stradă”, a intervenit Gheorghe Ialomițeanu.
”Și acum trecem într-un subiect care se leagă, cu fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, care ”brusc și deodată” are dosar la DNA. Că cineva a zis că el a cerut cuiva niște răspunsuri la întrebări la un concurs al unei direcții. Omul, în secunda unu și-a dat demisia, a zis gata, ridicați-mi imunitatea. L-au făcut praf din punct de vedere politic, adio carieră pentru domnul Chesnoiu, care a fost ministru și așa mai departe. Și asta e cusută cu ață albă, căci aici iar a fost o chestie. Se apucase Chesnoiu să facă, să miște ceva prin agricultură. ”Ce faci, mă?” Te apuci să miști? Vai de capul tău!”.”, a mai spus Botin în cadrul emisiunii sale.
Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, le-a solicitat marți colegilor deputați să voteze în favoarea ridicării imunității sale. Chesnoiu a precizat că este nevinovat și va dovedi acest lucru în fața judecătorilor, motiv pentru care va vota cu bilele la vedere pentru ridicarea imunității parlamentare.
”Dragi colegi, suntem într-un moment în care cred că niciunul dintre dumneavoastră nu aţi vrea să vă aflaţi, dar am primit de la voi şi de la mii de români şi fermieri români foarte multe mesaje de încurajare. Vă mulţumesc pentru asta. (...) Oamenii cu care am vorbit şi foarte mulţi dintre dumneavoastră mi-aţi cerut să nu demisionez din funcţia de ministru, să nu renunţ la imunitatea parlamentară, dar aşa cum v-am obişnuit de fiecare dată, sunt un om cu demnitate şi cu un onoare”, a declarat Chesnoiu, în şedinţa de plen în care Camera Deputaţilor dezbate ridicarea imunităţii sale parlamentare.
”Sunt un om simplu şi aşa vreau să rămân ca orice cetăţean al acestei ţări. N-o să mă ascund niciodată în spatele unei demnităţi publice, pentru că eu, ca om politic, şi cred că fiecare dintre noi ar trebui să considerăm funcţia de demnitate publică ca o responsabilitate socială şi nu ca un privilegiu personal... Acesta a fost motivul pentru care v-am rugat şi vă rog încă o dată să votaţi pentru această cerere. Şi eu voi face acelaşi lucru şi ştiu că multora dintre dumneavoastră vă e greu. Şi eu voi face acest lucru şi voi vota la vedere pentru încuviinţarea derulării şi verificări aspectelor de suspiciune care au fost ridicate la adresa mea. (...) Nu sunt adeptul unei justiţii televizate. Nu am comis nicio infracţiune de corupţie şi nici o altă faptă de natură penală. Sunt nevinovat şi asta voi dovedi la finalul şi la eliminarea suspiciunilor care planează asupra mea”, a subliniat fostul ministru. Află mai multe informații AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News