Dosarul Nana, în instanţă. Prejudiciul de peste 3 milioane de lei

Procurorii Parchetului General au trimis în judecată la tribunalul Călărași 11 persoane în dosarul privind retrocedarea ilegală a terenurilor din localitatea Nana.

Infracțiunile reținute în acest dosar sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, conflict de interese, spălare a banilor și fals în declarații.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, au fost trimiși în judecată Gheorghe Dobre (primarul comunei Nana), Tudorița Niculae (secretar în cadrul Primăriei Nana), Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Simona Alina Preda, toți funcționari în cadrul Primăriei Nana.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Vasilica Preda (contabil), Domnica Enciu, Daniela Negoiță, Nicolae Tudorache (casier în cadrul Primăriei Nana), Georgică Stolea.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în perioada 2005 — 2010, Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu și Marian Dobre, precum și fostul primar al comunei Nana, Dumitru Budeșteanu (în prezent decedat), au inițiat, constituit și sprijinit un grup infracțional organizat, care a avut ca scop retrocedarea de terenuri agricole prin eludarea dispozițiilor Legii fondului funciar și a celorlalte reglementări în domeniu.

Citește și: Lovitură pentru Traian Băsescu. Ce a decis Parchetul General cu terenurile de la Nana

În timp, la grupul infracțional au aderat inculpații Simona Alina Preda, Gheorghe Dobre, Vasilica Preda, Domnica Enciu și Daniela Negoiță.

Faptele care au constituit obiectul cercetărilor în acest dosar vizează un număr de 128 cereri de retrocedare de terenuri agricole, toate soluționate de Comisia Nana în perioada mai 2006 — decembrie 2010.

Procurorii arată că aproximativ 44% din cererile de revendicare erau formulate în numele inculpaților, soțiilor sau soților, părinților, bunicilor acestora sau în numele altor rude sau afini.

Astfel, contrar dispozițiilor legale care prevăd că cererea se depune personal sau prin mandatar, membrii grupului au săvârșit diverse manopere frauduloase, precum completarea ori falsificarea cererilor în modalitatea contrafacerii semnăturii titularului ori prin antedatare.

De asemenea, aceștia au scris, au acceptat depunerea și au înregistrat retroactiv în registrul special de fond funciar cereri care au fost depuse peste termenul de decădere prevăzut de legislația în domeniu, cereri despre care s-a stabilit că nu au fost semnate de titulari.

Citește și: Afacerea Nana. Primarul a dat pământ la tot neamul

Infracțiunile de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu reținute în sarcina inculpaților au avut ca rezultat producerea unei pagube în dauna domeniului privat al statului în cuantum de 3.076.949 lei.

În scopul recuperării pagubei, s-a dispus instituirea sechestrului penal asigurător asupra terenurilor dobândite prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel