Dosarul președintelui Nicolas Sarkozy, în instanță. Recursul a fost RESPINS

Cea mai înaltă instanţă juridică din Franţa a confirmat marţi trimiterea în instanţă a dosarului împotriva preşedintelui Nicolas Sarkozy pentru cheltuieli excesive în timpul campaniei sale prezidenţiale eşuate din 2012, obiectul unei lungi bătălii procedurale, informează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Curtea de Casaţie a respins ultimul recurs al lui Sarkozy menit să-l facă să scape de un proces "pentru finanţare ilegală a campaniei electorale", delict pasibil de un an de închisoare şi de o amendă de 3.750 de euro, decise în februarie 2017 de un judecător care instrumenta cazul.

Fostul preşedinte (2007-2012) este urmărit în justiţie pentru depăşirea pragului de cheltuieli electorale cu peste 20 de milioane de euro, în pofida avertizărilor din partea unor experţi-contabili ai campaniei sale, în martie şi aprilie 2012.

Trimiterea în instanţă a dosarului împotriva lui Sarkozy şi a altor 13 persoane a fost ordonată în februarie 2017 de judecătorul Serge Tournaire, însă a fost suspendată doi ani şi jumătate printr-o serie de recursuri.

Procesul lui Sarkozy

O decizie din mai a Consiliului Constituţional a făcut aproape de neevitat procesul împotriva lui Sarkozy în acest dosar supranumit "Bygmalion".

Fostul şef al statului francez estima că a fost deja pedepsit pentru faptele care îi sunt reproşate, de Consiliul Constituţional, în 2013. La acea dată instanţa a confirmat blocarea conturilor sale din cauza acestei depăşiri, pe care a trebuit să o restituie.

Însă acea sancţiune se referea la o depăşire de numai 363.615 de euro, constatată înainte de dezvăluirea, în primăvara lui 2014, a unui vast sistem de facturi false menite să mascheze depăşirea masivă a cheltuielilor pentru mitingurile sale electorale, organizate de agenţia de comunicare Bygmalion.

Un singur şef de stat al celei de-a V-a Republici Franceze, în vigoare din 1958, a mai fost în trecut judecat într-un dosar politico-financiar: Jacques Chirac, decedat joia trecută, care a fost preşedinte între 1995 şi 2007. Chirac a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în 2011 într-un dosar privind locuri de muncă fictive la Primăria Parisului, pe care a condus-o înainte de a accede la preşedinţie. Cu toate acestea, Chirac nu a compărut la proces, din motive medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel