EXCLUSIV  Dosarul Roșia Montană, actele ascunse chiar în Guvernul României. ”Se știa din 2017”. Alexandru Nazare: N-am avut acces. Eu am făcut tot ce am putut

O decizie finală în acțiunea Gabriel Resources împotriva României va fi luată în 12 martie 2024. Compania canadiană ar cere nu mai puțin de 6,6 miliarde de dolari, mult peste suma ce s-a vehiculat până acum în România, de 2 miliarde. Statul român se gândea la o despăgubire de 10 ori mai mică. 

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a vorbit despre asta împreună cu fostul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare, în emisiunea ”Ce se întâmplă?” de la DCNewsTV. 

Senatorul a explicat: Am făcut un memorandum prin care am luat un mandat prin care să aflăm ce anume vrea Gabriel Resources să ne transmită, pentru că ei trimiseseră o adresă exactă la începutul rotației, în momentul când s-a validat Guvernul în Parlament. Am primit acel mandat, am făcut acea întâlnire, după care am cerut punctul de vedere al avocaților, inclusiv pe riscuri, evaluate financiar de către ei, dar Guvernul nu a pus pe ordinea de zi acel memorandum.

Răzvan Dumitrescu: Acum, știți că așteptăm ca ciocănelul să cadă pe suma pe care o vom plăti! Întreb pentru că am aici niște documente... bănuiesc că nu contează cine este la guvernare. E un document din 2017... Bănuiesc că că dacă vine altă guvernare nu se ard toate hârtiile astea!

Alexandru Nazare: Eu n-am văzut documentul.

Răzvan Dumitrescu: N-ați văzut? E foarte important. Era la Ministerul Culturii.

Alexandru Nazare: Cred, dar eu n-am avut acces la el.

Răzvan Dumitrescu: Deci înseamnă că anumite informații nu circulă peste tot prin Guvern, ceea ce mie mi se pare, instituțional, destul de grav. E vorba despre o notă care i se face domnului Lucian Romașcanu (care a fost, câteva luni, ministrul Culturii) și domnului Alexandru Oprean care era secretar de stat și doamnei Ani Hurduc care era secretar general al Ministerului, dar și domnului Gamureac, director Direcția Patrimoniu Cultural. Și în acest punct de vedere li se aduce la cunoștință faptul că dosarul depus la UNESCO în 4-5 ianuarie 2017, ultima zi de mandat a Guvernului Cioloș, nu a fost aprobat la nivel de prim-ministru și nu există niciun memorandum în acest sens aprobat de Guvernul României.

În mod fals se specifică că trimiterea dosarului la UNESCO a fost aprobată de Guvernul României. Amintim, în acest sens, inclusiv vizita ministrului Finanțelor Publice la sediul Ministerului Culturii în decembrie 2016, împreună cu o echipă de avocați. Pozițiile acestora au fost eludate, trecându-se peste poziția Ministerului, fără avize, ceea ce poate cauza plata unor despăgubiri majore de către România în litigiile internaționale (...)

Mai multe note din memorandum pot fi lecturate aici:

Dumitrescu a continuat: Deci, din 2017, eram avertizați că procedura asta care n-a trecut nici măcar prin Guvern, că s-ar putea să ne conducă la despăgubiri majore. Se știa din 2017. Este retras, la un moment dat, dosarul și repus înapoi când vine domnul Gheorghiu, ministrul Culturii de la PNL. Dacă știi lucrurile astea de ce riști să îl depui pe roll la UNESCO în timpul procesului? Cât de ilogic e?

Alexandru Nazare: Cred că poziția avocaților și poziția Ministerului de Finanțe pe această speță au fost constante. Ministerul Finanțelor a spus permanent că înscrierea sitului la UNESCO a trebuit să se facă numai după finalizarea litigiului. Nu există niciun fel de act din nicio guvernare care să arate altfel.

Răzvan Dumitrescu: Înseamnă că în interiorul Guvernului au existat interese care să eludeze poziția Ministerului de Finanțe?

Alexandru Nazare: Nu știu... eu am făcut tot ce am putut, pentru că e în fișa postului unui ministru de Finanțe să informeze, să prezinte cazul și să ofere soluții. Am făcut în așa fel încât să aceste lucruri să ajungă pe masa Guvernului, să ajungă la miniștrii relevanți care aveau atribuții. Aș fi putut să vă spun care a fost reacția dacă acel memorandum ar fi intrat pe ordinea de zi. Eu, în ultima ședință de guvern, l-am discutat în ciuda faptului... De ce? Pentru că erau niște soluții! Erau niște variante prin care încă puteam să acționăm. Să amânăm înscrierea la UNESCO, ceea ce nu înseamnă că anulam și nici că minimizăm efortul sau că nu suntem de acord cu efortul de înscriere la UNESCO. Era doar un răgaz astfel încât litigiul să se finalizeze, după care să luăm o decizie. 

Discuția a continuat aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News