Fosta judecătoare Geanina Terceanu a fost condamnată marţi la 7 ani de închisoare pentru luare de mită. În acelaşi dosar, Victor Becali a fost condamnat la 5 ani şi 8 luni. În același dosar, Cristi Borcea a fost achitat, acesta nerecunoscând faptul că i-ar fi dat bani judecătoarei Terceanu.
În același dosar, Cristi Borcea a fost achitat, acesta nerecunoscând faptul că i-ar fi dat bani judecătoarei Terceanu.
Ioan Becali a primit 5 ani și 8 luni, frații Becali urmând să se se întoarcă în îchisoare.
Magistraţii ÎCCJ s-au pronunţat marţi, 20 februarie, în dosarul în care Geanina Terceanu e acuzată că a luat în tranşe 220.000 de euro mită ca să-i achite pe Cristian Borcea şi Ioan şi Victor Becali în dosarul Transferurilor.
Fosta judecătoare Terceanu a fost condamnată marţi la 7 ani de închisoare pentru luare de mită. În acelaşi dosar, Victor Becali a fost condamnat la 5 ani şi 8 luni, iar Cristi Borcea a fost achitat.
Decizia este definitivă.
MINUTA:
- I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Teodorovici (fostă Terceanu) Geanina, Petre Daniel Costel, Iorgovan George Antonie şi Borcea Cristian împotriva sentinţei penale nr. 225/F din 24 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 806/2/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: 1. În baza art.289 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.7 lit.b din Legea nr.78/2000, art.5 C. pen. şi art.396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpata Teodorovici (fostă Terceanu) Geanina la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru comiterea infrac?iunii de luare de mită. În baza art.67 alin.2 C. pen., aplică inculpatei Teodorovici (fostă Terceanu) Geanina pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a (dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice), lit.b (dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat), lit.d (dreptul de a alege), lit.g (dreptul de a ocupa func?ia de judecător) ?i lit.k (dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art.65 alin.1 C. pen., aplică inculpatei Teodorovici (fostă Terceanu) Geanina pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a (dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice), lit.b (dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat), lit.d (dreptul de a alege), lit.g (dreptul de a ocupa func?ia de judecător) ?i lit.k (dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ?i până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată. În baza art.72 alin.1 C. pen., deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatei Teodorovici (fostă Terceanu) Geanina durata re?inerii, a arestării preventive ?i a arestului la domiciliu, de la 19.11.2015 până la 07.02.2016, inclusiv. În baza art.289 alin.3 C. pen. raportat la art.112 alin.1 lit.e C. pen., dispune confiscarea specială de la inculpata Teodorovici (fostă Terceanu) Geanina, a sumei de 185.000 euro. 2. În baza art.105 alin.1 C. pen., anulează liberarea condi?ionată din executarea pedepsei închisorii aplicată prin sentin?a penală nr.238/03.04.2012 a Tribunalului Bucure?ti - Sec?ia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr.222/04.03.2014 a Cur?ii de Apel Bucure?ti - Sec?ia a II-a Penală, acordată inculpatului Becali Victor prin sentin?a penală nr.3345 din 21.11.2017 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucure?ti, definitivă prin decizia penală nr.2 din 04.01.2018 a Tribunalului Ilfov - Sec?ia Penală. Dispune executarea pedepsei rezultante de 5 ani ?i 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală apelată. În baza art.40 alin.3 C. pen. ?i art.72 alin.1 C. pen., deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului Becali Victor durata arestării preventive, precum ?i perioada executată, de la 04.03.2014 la 04.01.2018. 3. În baza art.396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I C.proc.pen., achită pe inculpatul Petre Daniel Costel pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art.273 alin.1 ?i alin.2 lit.d C. pen. 4. În baza art.396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I C.proc.pen., achită pe inculpatul Iorgovan George Antonie pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art.273 alin.1 ?i alin.2 lit.d C. pen. 5. În baza art.396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit.a C.proc.pen., achită pe inculpatul Borcea Cristian pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 ?i art.5 C. pen. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea pe fond a cauzei, privind pe inculpaţii Borcea Cristian, Iorgovan George Antonie şi Petre Daniel Costel, rămân în sarcina statului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Becali Ioan şi Becali Victor împotriva sentinţei penale nr.225/F din 24 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr.806/2/2016. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Borcea Cristian, Iorgovan George Antonie, Petre Daniel Costel şi Teodorovici (fostă Terceanu) Geanina, rămân în sarcina statului. Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi Becali Ioan şi Becali Victor la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi Teodorovici (fostă Terceanu) Geanina, Becali Ioan, Becali Victor, Borcea Cristian, Iorgovan George Antonie, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 130 lei, rămâne în sarcina statului ?i se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariul parţial cuvenit celor doi apărători desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat Petre Daniel Costel, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 130 lei, rămâne în sarcina statului ?i se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu