Dosarul "Zambaccian" aruncat în aer: banii-probă, tipăriţi după reţinere

nastase deschidere
nastase deschidere

O parte dintre banii pe care procurorii i-au confiscat în dosarul "Zambaccian" şi care au fost reţinuţi ca şi probă în cadrul acuzării se dovedesc a fi bani antedataţi. Procurorii au confiscat banii în anul 2004, dar conform actelor de ieşire din Trezorerie, aceştia au fost tipăriţi în perioada 2004 – decembrie 2005, deci au fost puse în circluaţie în anii 2005 şi 2006, la aproape un an de zile după ce au fost de fapt înregistraţi în ancheta procurorilor.

Pentru identificarea datelor calendaristice la care au fost tipărite cele 1.183 bancnote a câte 100$ şi 7 bancnote a 50$, seriile acestora au fost comparate cu rapoartele de producţie ale Biroului SUA de tipărire şi gravare din cadrul Trezoreriei SUA (Bureau of Engraving and Printing, U.S. Department of the Treasury), rapoarte ce sunt publicate pe site-ul de web al instituţiei.

Deşi la începutul lunii martie Ioan Păun, la aceaa dată învinuit în dosarul „Zambaccian”, a făcut afirmaţia că ar mai deţine în China bani, pretins a fi primiţi de la familia Năstase, abia după 6 luni, la data de de 01.09.2006, Ioan Păun transmite către DNA, prin intermediul soţiei sale, suma de 118.650 USD.

În procesul verbal prin care această pretinsă sumă se înregistrează la DNA, inclusiv cu seria şi numărul fiecărei bancnote, se menţionează, “Suma de 118.650 USD a fost primită de soţul meu Păun Ioan, în perioada august 2002 – februarie 2004, de la Dana şi Adrian Năstase”. Procurorii DNA au considerat această sumă „corp delict” .

Vezi aici procesul verbal prin care procurorii au luat act de reţinerea banilor

Vezi lista oferită de Trezoreria SUA prin care se răspunde de înserierea banilor

Vezi lista cu banii înseriaţi înainte de 2004 din dosarul "Zambaccian"

Citeşte şi:

În “Dosarul Zambaccian”, marți, ultimul termen

Martor în procesul lui Adrian Năstase: Îmi era frică de Irina Jianu, reprezenta interesele familiei Năstase

Soţii Nastase au refuzat să dea declaraţii în dosarul Zambaccian. Dacă recunosc acuzaţiile, pot beneficia de o reducere a pedepsei cu o treime

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel