Două ACCIDENTE MORTALE astăzi în România. Teroare pe șosele- live update

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Mai multe accidente rutiere grave au avut loc pe şoselele din România joi, 16 septembrie. 

Accident mortal la Cluj - trei maşini implicate, doi morţi

Doi bărbaţi, de 21 şi 59 de ani, au decedat, joi, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei maşini, petrecut în localitatea Căpuşu Mare din judeţul Cluj.

"Un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din comuna Căpuşu Mare, care se deplasa în direcţia municipiului Cluj-Napoca a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care îl preceda, iar ulterior autoturismul acestuia a pătruns pe sensul opus de mers, unde a avut loc un impact cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Gilău. În urma impactului, a rezultat decesul celor doi conducători auto", se arată într-o informare a IPJ Cluj.

Echipajele SMURD sosite la faţa locului au încercat timp de o oră să îi resusciteze pe cei doi bărbaţi.

"Pompierii au acţionat de urgenţă cu echipamentele hidraulice, pentru a asigura accesul la cele două victime şi pentru a efectua extragerea acestora fără agravarea leziunilor suferite. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare pentru ambele persoane, însă, din păcate, după mai bine de o oră de eforturi, s-a constatat că nu au putut readuce semnalele vitale pentru aceştia", au anunţat reprezentanţii ISU Cluj, conform Agerpres.

Buzău - un mort şi şase răniţi pe DN2B

O persoană a decedat şi alte şase au fost rănite într-un accident rutier petrecut miercuri seara pe DN 2B, în afara municipiului Buzău, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

Potrivit sursei citate, din primele cercetări a reieşit că un şofer de 56 de ani din Tulcea, care conducea un autoturism pe direcţia Brăila-Buzău, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe aceeaşi direcţie de un bărbat în vârstă de 38 de ani din Brăila.

În urma coliziunii, autoturismul brăileanului a ricoşat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani din Gălbinaşi, iar ulterior a părăsit partea carosabilă şi a lovit un cap de pod marginal.

Totodată, autoturismul condus de bărbatul din Tulcea a ricoşat într-o autoutilitară condusă din direcţia Brăila către Buzău, de către un buzoian de 42 de ani, apoi a părăsit partea carosabilă lovind, de asemenea, un cap de pod marginal.

Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului de 56 de ani, rănirea a 3 pasageri ai acestuia, o tânără de 20 de ani din Galaţi, o altă tânără de 23 de ani din Bacău şi un bărbat de 41 de ani din Galaţi.

În urma accidentului au fost răniţi şi şoferul de 38 de ani şi 2 pasageri ai acestuia, un bărbat de 62 de ani şi o femeie de 60 de ani din Brăila.

Toate persoanele rănite au fost preluate de ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, precizează reprezentanţii IPJ Buzău.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, Adriana Bunilă, a precizat că toate cele şase victime au suferit politraumatisme, una dintre acestea fiind internată la secţia ATI - Chirurgie Generală.

"În urma accidentului rutier, la UPU a SJU Buzău au fost transportate 6 victime, cu vârste cuprinse între 20 şi 62 de ani. A fost declanşat planul alb de intervenţie. Toate cele 6 victime au suferit politraumatisme în urma accidentului rutier. Două dintre victime se află în secţia UPU pentru finalizarea investigaţiilor, bărbatul în vârstă de 62 de ani se află internat în secţia Ortopedie, un alt bărbat în vârstă de 38 de ani se află internat în secţia Chirurgie, un alt bărbat în vârstă de 41 de ani se află internat în secţia Chirurgie BMF şi victima în vârstă de 20 de ani se află în secţia ATI - Chirurgie Generală", a menţionat Adriana Bunilă. 

Accident pe A3 - patru răniţi 

Patru persoane au fost rănite, joi dimineaţă, într-un accident rutier produs pe autostrada A3, în zona localităţii prahovene Bărcăneşti.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, în accident au fost implicate două autoturisme.

"La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o descarcerare şi o ambulanţă", au precizat reprezentanţii ISU Prahova.

Toate cele patru persoane aflate în autoturisme au fost găsite conştiente şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, trei dintre ele fiind ulterior transportate la spital.

Accident grav pe DN1A - trei victime sunt copii 

Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier, joi, pe DN 1A, în judeţul Prahova, trei dintre victime fiind copii, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Evenimentul rutier s-a produs în zona localităţii Gura Vitioarei.

"Sunt implicate două auto cu şase ocupanţi, trei adulţi şi trei copii", au anunţat reprezentanţii ISU Prahova.

După evaluarea medicală, patru victime au fost transportate la spital, trei dinte ele fiind copii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel