Cel puţin 12 persoane, între care şapte civili, au murit duminică în Siria în două atentate cu maşină-capcană.
Incidentele au avut loc în regiuni din nord deţinute de forţele turce şi rebeli sirieni, a raportat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), transmite France Presse, scrie Agerpres.
Unul din atacuri a avut loc lângă un centru cultural din oraşul de frontieră Aazaz, provocând şapte morţi, între care două femei şi doi copii, şi în jur de treizeci de răniţi.
Mai târziu, în apropierea oraşului Al-Bab, un alt atac cu acelaşi mod de operare a vizat un punct de control al rebelilor proturci, ucigând cinci dintre aceştia, potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahmane.
Explozii cu maşină-capcană sau asasinate ţintite au loc în mod regulat în zonele siriene deţinute de armata turcă şi de rebeli sirieni la graniţa cu Turcia.
Teritoriile administrate de rebelii pro-turci sunt afectate de certuri interne între diferitele facţiuni siriene recrutate acolo de Ankara. Celule jihadiste ale grupării Stat Islamic (IS) sunt, de asemenea, active.
Rareori revendicată, responsabilitatea pentru atacurile sângeroase care lovesc aceste zone este atribuită în general de Ankara luptătorilor principalei miliţii kurde siriene.
Sâmbătă, în oraşul Afrin, opt civili, între care patru copii, au fost ucişi de explozivi ascunşi într-un vehicul, potrivit unui nou bilanţ furnizat duminică de OSDO, care are o reţea mare de surse în Siria.
Început în 2011, războiul sirian a devenit mai complex de-a lungul anilor, cu implicarea unor puteri străine, apariţia grupărilor jihadiste şi multiplicarea beligeranţilor pe teren.
Acest conflict a ucis peste 387.000 de oameni şi trimis milioane în exil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News