Sute de membri ai grupării teroriste Hezbollah au fost grav răniți, marți, după ce pagerele pe care le folosesc pentru a comunica au explodat.
Potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătăţii din Beirut, valul de explozii a ucis opt persoane şi a rănit alţi aproape 2750 de oameni, dintre care 200 se află în stare gravă.
Ne amintim că în anii 90' cei de la Divertis spuneau: "Cel mai mare și mai tare are două celulare și un pager la cingătoare", dar moda a cam trecut, acum fiind obligatoriu să ai internet pe mobil, așa că, deocamdată, nu este clar de ce membrii grupării teroriste Hezbollah încă foloseau aceste dispozitive.
Un oficial Hezbollah, vorbind sub condiția anonimatului, a declarat pentru Reuters faptul că detonarea pagerelor a fost “cea mai mare breșă de securitate“ cu care s-a confruntat Hezbollah de când a început războiul din Gaza.
Teroriștii Hezbollah au folosit pagere ca un mijloc low-tech, cu scopul de a încerca să evite urmărirea israeliană a locațiilor lor, au spus două surse familiare cu operațiunile grupului pentru Reuters. Însă sistemul este atât de vechi, încât cu siguranță mare parte din tineri nici nu știu cum funcționează.
Pagerul este un aparat de telecomunicaţii fără fir (wireless) care primeşte şi afişează mesaje numerice sau text. Aparatul funcţionează pe baza frecvenţelor radio şi permite utilizatorului să primească mesaje transmise pe o anumită frecvenţă într-o reţea specială de staţii radio.
În anul 1921, primul sistem asemănător pagerului a fost folosit de Departamentul de Poliţie din Detroit. Totuşi, nu a fost folosit decât până în anul 1949 când a fost patentat primul telefon pager. Inventatorul acestui dispozitiv era Alfred J. Gross, iar pagerele sale au fost folosite pentru prima dată în Spitalul Evreiesc din New York.
Unul dintre primele servicii de pagere practice a fost lansat în anul 1950 pentru medicii din zona New York-ului. Aceştia plăteau 12 dolari pe lună pentru servicii şi purtau la ei un pager de 200 grame care putea primi mesaje telefonice pe o arie de 40 km numai de la un singur turn de transmitere. Sistemul a fost produs de Reevesound Company şi operat de către Telanswerphone.
Denumirea pager a fost folosită pentru prima dată în 1959 când Motorola a realizat un produs personal de radio-comunicaţie. Pagerul Motorola era un receptor mic ce trimitea un mesaj radio individual celor care purtau un astfel de dispozitiv.
În anul 1960 John Francis Mitchell a combinat elementele unui walkie-talkie Motorola cu tehnologia radio de la automobile şi a creat primul pager cu tranzistor. De atunci tehnologia pagerului a continuat sa avanseze, iar adopţia pagerului a continuat să se extindă până la începutul anilor '90.
Primul pager pentru consumatori de succes a fost Pageboy I introdus pentru prima dată în anul 1974 de cei de la Motorola. Nu avea niciun ecran şi nu putea stoca mesaje, totuşi, era portabil şi anunţa purtătorul că un mesaj a fost trimis.
Până în anul 1980 au existat deja 3,2 milioane de utilizatori de pagere în întreaga lume. În acele vremuri pagerele aveau o arie limitată, iar majoritatea erau folosite în situaţii la faţa locului, spre exemplu când personalul medical comunica în interiorul unui spital.
Odată cu apariţia telefoanelor mobile pagerele au devenit nişte aparate pe cale de dispariţie. Vânzările pagerelor au scăzut şi mulţi producători au renunţat să mai fabrice aparatele. Așa se face că astăzi doar câteva companii mai produc pagere.
Totuşi, există domenii şi locuri, precum spitale, siguranţă publică şi vânzări, unde simplitatea, fiabilitatea şi costurile reduse ale pagerelor reprezintă avantaje semnificative, notează Agerpres.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News