Două zboruri au fost anulate în cursul zilei de azi. Este vorba despre zborurile București - Treviso și București - Londra, transmite Digi24.
Aeronava, deținută de compania Wizz Air, a fost lovită de fulger într-un zbor anterior. De aceea reprezentanții companiei au decis să o țină la sol pentru verificări suplimentare.
Prin urmare, două curse, care urmau să fie efectuate de aceeași aeronavă, au fost anulate: una în cursul dimineții și una la ora prânzului.
La cursa București - Treviso, urmau să urce la bord 214 de pasageri, iar la cursa București - Londra - 223 de pasageri, transmite Digi24.
Reprezentanții companiei spun că pasagerilor li s-a oferit un program alternativ de zbor sau li se va rambursa contravaloarea biletelor.
„Wizz Air confirmă că zborul W6 3159 de la București la Treviso din 29 iunie a fost anulat din cauza faptului că aeronava a trebuit să fie supusă unor verificări tehnice neplanificate după ce a fost lovită de fulger pe un zbor anterior. În consecință, zborul W6 3009 de la București la Londra Luton a fost și el anulat”, a transmis compania aeriană.
„Pasagerii afectați au fost informați și li s-a oferit un program de zbor alternativ, opțiunea unei rambursări complete sau 120% din tariful achitat inițial sub formă de credit de companie. Pasagerii care au nevoie vor primi, de asemenea, cazare la hotel. Wizz Air își cere sincer scuze tuturor pasagerilor afectați, dar siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor noastre este prioritatea noastră numărul unu”, a mai precizat Wizz Air.
MAE a emis o atenționare de călătorie pentru cei care merg în Bulgaria. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria pe ruta Ruse – Yablanitsa – Sofia – Kulata că, în perioada 21 iunie – 30 septembrie 2022, circulația rutieră pentru transportul greu de marfă cu masa totală de peste 12 tone, pe tronsonul rutier situat între km 30 și km 47 pe autostrada HEMUS, care leagă Sofia de Yablanitsa (segment al rutei Sofia-Ruse), va fi oprită în ambele sensuri, din cauza începerii activităților de completare a conexiunilor transversale între cele două conducte de circulație ale tunelului Vitiniya și a activităților de reparare a instalațiilor de siguranță ale celui de-al 4-lea viaduct, pe sensul de mers către Sofia, în dreptul km 35 + 144 și km 35 + 760, precum și pe sensul de mers către Varna, la viaductele din dreptul km 33 + 910 și km 34 + 220.
Mijloacele de transport marfă cu masa totală mai mare de 12 tone care se deplasează dinspre Sofia către Varna sau Ruse vor circula pe un traseu ocolitor prestabilit, respectiv, de la nodul de comunicație rutieră ”Vitinska reka” în dreptul km 30 al autostrăzii pe drumul I-1 Sofia-Botevgrad, pe drumul II-17 până la nodul de comunicație rutieră ”Botevgrad”, în dreptul km 47 al autostrăzii.
Mijloacele de transport cu masa totală mai mare de 12 tone care se deplasează dinspre Ruse sau Varna către Sofia vor circula pe traseul ocolitor prestabilit de la nodul de comunicație rutieră ”Botevgrad”, în dreptul km 47 al autostrăzii pe drumul II-17 și drumul I-1 Sofia-Botevgrad până la nodul de comunicație rutieră ”Vitinska reka” în dreptul km 30 al autostrăzii.
Măsura opririi circulației rutiere pentru categoria de autovehicule menționată mai sus nu se aplică autovehiculelor cu masă totală mai mare de 12 tone care efectuează transport de pasageri, precum autobuzele sau autocarele.
În zona de reparații menționată, circulația autoturismelor și autocarelor se va desfășura după cum urmează:
• prin conducta de trafic a tunelului Vitiniya pe sensul de mers către Sofia, în ambele direcții;
• pe tronsonul rutier între km 32 și km 34, pe sensul de mers către Sofia, cu câte o bandă de circulație pe fiecare sens, în ambele direcții;
• pe tronsonul rutier între km 34 și km 36, pe sensul de mers către Varna, cu câte o bandă de circulație pe fiecare sens, în ambele direcții.
MAE recomandă șoferilor români să conducă preventiv, să respecte regimul de viteză aplicat traseelor ocolitoare menționate – de până la 50km/h, să respecte în mod strict semnalizarea rutieră montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului și să își aleagă cu atenție intinerariul rutier corespunzător în momentul achiziționării taxelor de drum - TOLL.
În acest context, este subliniată importanța informării corecte a șoferilor români, achiziționării din timp a vinietelor electronice și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare. Toți cei interesați, persoane fizice și firme de transport, pot obține informații relevante, după cum urmează:
• privind vinieta electronică și taxele de drum tip TOLL - www.bgtoll.bg/ro/;
• privind situația traficului prin punctele de trecere a frontierei bulgare - www.mvr.bg/gdgp/информационен-център/пресцентър/ежедневен-трафик-по-гкпп;
• privind starea actuală a drumurilor - pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, pe pagina de internet a Agenției ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
• privind regimul vamal la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677(Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției ”Vămi” din Bulgaria - www.customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens;
• privind starea vremii - www.weather.bg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu