Publicitate
Din nou s-a cutremurat pământul în zona Vrancea. Două seisme s-au produs în ultimele ore în România.
Marți noapte, la ora 00.16, pamântul s-a zgâlțâit în zona Vrancea. Cutremurul a avut magnitudinea de 3,5 grade pe scare Richter, anunţă Institutul Naţional de Fizică a Pământului. Seismul s-a produs la 101 de kilometri adâncime, în apropierea localităţilor: Covasna (29 km), Targu Secuiesc (44 km), Sfantu Gheorghe (54km), Sacele (55 km), Ramnicu Sarat (59 km).
La doar câteva ore după aceea, miercuri dimineață, la ora 06.39, altă mișcare telurică a fost înregistrată de aparate, în aceeași zonă. De această dată, cutremurul a avut magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 100 de kilometri.
Cel mai mare cutremur, ca magnitudine, produs anul acesta în zona seismică Vrancea a avut 4,7 grade şi a fost înregistrat în 23 ianuarie.
De la începutul anului, în zona seismică Vrancea au avut loc alte aproape 20 de cutremure cu magnitudini între 2,5 şi 4,4 grade pe scara Richter.
Potrivit specialiștilor, nu există motive de îngrijorare pentru că seismele de până la 3,5 grade sunt normale.
”În Vrancea, cutremure de magnitudine mică se înregistrează câte unul la trei patru zile! Cutremur de trei grade şi ceva reprezintă o activitate seismică normală în Vrancea! Dacă nu s-ar spune nimic despre aceste cutremure, lumea ar fi liniştită. Iar dacă în fiecare zi s-ar anunţa că se produc astfel de cutremure, după un timp, lumea s-ar obişnui şi şi-ar da seama că nu se întâmplă nimic neobişnuit. Însă, dacă o perioadă de timp nu spui nimic despre acest subiect, dar apoi anunţi, în fiecare zi, că a fost un cutremur de 3 grade, care nu însemnă de fapt ceva grav, lumea poate să intre în panică pentru că este o chestie absolut psihologică”, a spus Cristian Chitaru, inginer în cadrul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, conform Ziarul Prahova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu