Un incendiu puternic a avut loc sâmbătă, într-o pădure din Giurgiu.
Un incendiu puternic a avut loc sâmbătă, în pădurea Bălănoaia din județul Giurgiu, fiind nevoie de suplimentarea personalului pentru a stinge focul care a afectat o miriște de grâu, dar și hectare de litieră, a transmis ISU Giurgiu.
”Aproximativ două ha de miriște de grâu și circa 40 de ha de liteiră au ars, în această după-amiază, în pădurea Bălănoaia. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu patru autospeciale de stingere și o cisternă. Aceștia au fost sprijiniți de personalul Ocolului Silvic Giurgiu.
Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la miriște, vegetație uscată, dar și în interiorul pădurii, în mai multe focare, arderea fiind întreținută de vânt.
În unele dintre locuri accesul cu autospeciale nu s-a putut realiza, flăcările fiind stinse pompieri și de personalul silvic, cu ajutorul lopeților speciale și al stingătoarelor. Fiind o suprafață mare, în zonă împădurită, personalul a fost suplimentat și a fost alertată o tură de serviciu, aflată în timpul liber”, se arată în comunicatul ISU Giurgiu.
FOTO: ISU Giurgiu
Potrivit sursei menționate, ”cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber lăsat nesupravegheat”.
”Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
FOTO: ISU Giurgiu
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, au avertizat pompierii.
Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajiști temporare, nu trebuie să ardă miriștile și/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor, inclusiv iarba/vegetația rămasă după cosirea/recoltarea pajiștilor temporare, conform standardului GAEC-3 ce trebuie respectat începând cu anul de cerere 2023, potrivit unui comunicat al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), notează Agerpres.
"Fermierii și alți beneficiari care primesc sprijin prin intervențiile din Planul Strategic 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului de cerere.
Astfel, standardul GAEC 3 este aplicabil pentru toate exploatațiile agricole, pentru toți fermierii care au la dispoziție terenuri arabile, având ca cerință obligatorie interzicerea arderii miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile.
Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajiști temporare, nu trebuie să ardă miriștile și/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiță ș.a.), inclusiv iarba/vegetația rămasă după cosirea/recoltarea pajiștilor temporare", se arată în comunicatul menționat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu