Două lovituri importante date de Platforma Social Liberală. Petre Roman şi Mircea Coşea intră în partid

Fostul premier Petre Roman, dar şi profesorul Mircea Coşea se vor alătura Platformei Social Liberale, proiectul politic fondat de Ilan Laufer şi Alex Coita. 

Publicitate

"Petre Roman și Mircea Coșea se alătură celui mai ambițios start-up politic din Europa. Echipei Platformei Social Liberale (PSL) i se alătură două personalități marcante. Petre Roman, fost prim-ministru al României, și Mircea Coșea, fost europarlamentar, doctor în economie și președinte al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză Economică, au devenit ambasadori pentru „România 10 în 10", primul proiect de țară al ultimilor 15 ani, inițiat sub egida PSL.

Anunțul oficial va fi făcut cu ocazia Conferinței Naționale a formațiunii, eveniment care are loc la Poiana Brașov mâine 8 februarie.", a scris Alex Coita pe pagina sa de Facebook. 

Cu ce se vor ocupa cei doi 

"Petre Roman va prezenta cu această ocazie Pactul național pentru dezvoltare sustenabilă și creștere a calității vieții „Evoluție ecologică prin revoluție tehnologică," care cuprinde o viziune privind modernizarea României și crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea economiei verzi. Semnatarii Pactului, Petre Roman, Ilan Laufer și Alexandru Coita au agreat în cadrul documentului (foto) un plan de măsuri care va transforma România într-un lider la nivel european în domeniul sustenabilității.", a mai scris Coita. 

„Modernizarea României și alinierea la cele mai performante economii din Uniunea Europeană înseamnă schimbarea modelului de dezvoltare al țării prin promovarea economiei verzi, generând un echilibru între adoptarea noilor tehnologii și nevoile de reducere a poluării și de combatere a schimbărilor climatice.", a transmis Petre Roman. 

Mircea Coșea va coordona proiectul care va asigura un salariu minim de 1000 de euro și dublarea tuturor veniturilor românilor într-un interval de maxim 10 ani. 

„Venituri duble pentru români este o inițiativă ambițioasă, dar posibilă. În cel mult 10 ani, românii pot atinge același nivel de trai ca în Spania și Italia. Mă bucur să mă alătur acestei echipe politice puternice pentru ca împreună să atingem un obiectiv esențial pentru români.", a spus Mircea Coșea. 

Conferința Națională a PSL are loc mâine, 8 februarie, începând cu ora 14, la Poiana Brașov, Hotel Piatra Mare. La eveniment participă peste 250 de lideri ai formațiunii, reprezentând toate cele 42 de județe și cele 6 sectoare ale Capitalei. Delegații prezenți vor decide strategia de abordare a alegerilor locale și parlamentare și vor lua în discuție propunerile de candidaturi pentru cele două scrutine electorale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel